Mare parte dintre așa-zișii «germanofili» erau animați mai curînd de teama de Rusia decît de atașamentul față de Puterile Centrale. Această rusofobie, alimentată de istoria familiei și a ținutului de baștină, este fățișă în atitudinea lui Lupu Kostaki, boierul moldovean numit de guvern la cîrma Ministerului de Interne pentru perioada ocupației. De pe poziția de «gerant», obiectivul său era să netezească raporturile cu autoritățile militare străine și să asigure subzistența locuitorilor din teritoriul ocupat. În schimb, după încheierea războiului a fost acuzat de colaborare cu inamicul. Firește că Lupu Kostaki a colaborat cu autoritățile de ocupație, între anumite limite: în fond, de aceea fusese lăsat la București, în virtutea strălucitei sale cariere în administrație. El vedea în coabitare singura soluție pentru a salva populația civilă rămasă în teritoriul ocupat și chiar pentru a evita dezintegrarea țării. Rămîne de stabilit dacă publicarea, un secol mai tîrziu, a memoriilor lui Lupu Kostaki îi va face sau nu dreptate. – LUCIAN BOIA
Ce face un judecător care e numit pe viață?
-
Păi, din astea: Judecătoarea Ioana-Ancuța Popoviciu îl întreabă pe tatăl
lui Sebi „de ce era rupt“ fiul său, dacă s-a lovit de ceva. „Nu, l-a rupt
mașin...
Acum 5 ore