Un oraş zguduit de conflicte, Ierusalimul anului 1947, în Palestina aflată la finalul mandatului britanic. Un băiat de doisprezece ani, cu o imaginaţie fără limite şi o inteligenţă sclipitoare, doi părinţi anxioşi, măcinaţi de temeri, unici supravieţuitori ai familiilor lor ucise în lagărele de concentrare din Europa, şi un soldat englez captiv într-un conflict pe care-l dezaprobă. Amos Oz adună toate aceste elemente şi le plasează într-un context istoric complex, reuşind să creeze o poveste captivantă, scrisă cu mult umor şi o sinceritate fascinantă.

Kis - Gradina, cenusa  

Posted by: Horia

Povestit din perspectiva copilului Andi, băiatul unui evreu hăituit de nazişti şi de propriii demoni, Grădina, cenuşa este o scufundare în apele memoriei, în care naratorul îşi recompune copilăria ca din fragmentele unei oglinzi sfărîmate: descoperirea faptului că oamenii sunt muritori, misterul somnului, sexualitatea precoce, strădania de a înţelege misterioasa figură a tatălui său dispărut care nu a încetat niciodată să-l obsedeze.

Un inventator care descoperă o legătură directă cu tot ce-i mai rău în oameni, un consilier în probleme de crimă, un hipnotizator care trece oamenii de cealaltă parte a oglinzilor, un univers kakfian de clădiri numerotate ca emblemă a destinului unui funcţionar profund nefericit, o civilizaţie a furnicilor inteligente care anticipează viitorul omenirii... paisprezece povestiri inedite, lumi fictive care pot fi savurate ca tot atîtea ferestre întredeschise către fantastic, ironie şi umanism.

Şefii, primul dintre cele doua volume cuprinse în Băieţii şi alte povestiri, a fost publicat pentru întîia oară în urmă cu 50 de ani, marcînd debutul oficial ca prozator al lui Mario Vargas Llosa. Realismul lucid al acestor şase povestiri, lipsit de inflexiuni mitologice, anunţă o perspectivă aparte în contextul literaturii sud-americane, identificată adesea cu realismul de tip magic. Povestirea Băieţii, scrisă un deceniu mai tîrziu, e un punct de cotitură: violenţa e aici mai insidioasă şi nu mai ţine atît de un tacit „cod“ al onoarei şi al machismului, ca în povestirile şi romanele de pînă în 1967, cît, mai degrabă, de însăşi regula jocului.

O colectie de 14 povestiri, unite prin atmosfera sumbra si amestecul de proza lirica si impre­sionism. Desi inclinat sa scrie romane fluviu, asemeni mento­rului sau, Proust, Thomas Wolfe a reusit sa slefuiasca 14 bijuterii, adeva­rate tururi de forta stilistica. Acest volum l-a facut pe Faulkner sa-l considere cel mai mare scriitor ame­rican in viata si i-a in­fluentat atit pe Jack Kerouac, cit si pe Philip Roth. Povestirile descriu o lume lipsita de orice spe­ranta, unde singura certitudine este moartea.

Intr-o lume in care grija parintilor pentru copii ajunge sa ii indeparteze sufleteste de acestia, romanul Tatal celuilalt copil reaminteste un lucru fara de care orice efort, oricit de bine intentionat, e in van: sa te arati preocupat nu inseamna sa fii mihnit ori sa descoperi lipsuri si ciudatenii pe care sa vrei cu orice pret sa le repari, ci sa arati incredere si sa te porti cu intelegere. Cu iubire. Ceva atit de simplu si atit de fragil... Aniversarea a douazeci de ani ii ofera lui Shahab prilejul unei introspectii asupra copilariei sale, marcata de conflictele provocate in familie de refuzul lui de a vorbi si de relatia tensionata cu parintele sau. Romanul contureaza, prin ochii a doua personaje, viata unei familii iraniene tipice din clasa de mijloc, in care fiecare sufera, intr-un fel sau altul, sub povara rolului pe care i-l impune traditia. Tatal lui Shahab, Naser, este convins ca datoria sa fata de familie se limiteaza la a-i asigura confortul material, ignorind nevoile afective ale sotiei si copiilor. Maryam, mama lui Shahab, este nevoita sa isi sacrifice viata profesionala pentru a se ocupa de casa si de cei trei copii, iar sentimentele de neimplinire care o macina ii umbresc viata de familie. In momentul in care mutenia lui Shahab este interpretata de adultii din jur drept simptom al deficientelor mintale, neajunsurile existente intre membrii familiei se acutizeaza tot mai mult. Shahab isi pierde treptat increderea in sine, ajungind la concluzia ca a esuat in datoria filiala si ca nu este, de fapt, copilul tatalui sau.

O poveste cutremuratoare despre ocupatie, rezistenta si colaborationism care se petrece intr-o Estonie devastata de cel de-al Doilea Razboi Mondial. Romanul urmareste destinele sinuoase a trei personaje aruncate fara veste in aceasta lume haotica: Roland, un luptator pentru independenta principial; varul lui, Edgar, pregatit sa faca aproape orice pentru a-si ascunde secretele si a-si pastra relatiile cu puternicii zilei; si sotia lui Edgar, Juudit, care este sfisiata intre iubirea pentru un ofiter german, teama de a se intoarce la casnicia ei nefericita si neconsumata si relatia cu idealistul Roland.