Începîndu-și călătoria de-a lungul coastei adriatice din Italia, trecînd prin Slovenia, Croația, Muntenegru și Albania și încheind-o în insula Corfu, autorul străbate oraș după oraș, analizînd tot ce-i iese în cale, reflectînd, discutînd cu oamenii locului, citînd generos din cărțile care l-au condus spre aceste țărmuri, lăsîndu-se în voia spectacolului naturii, a peisajelor citadine sau a lucrării timpului asupra monumentelor. Acest spațiu de ciocnire între civilizații ni se arată astfel ca o prefigurare a crizei cu care se confruntă Europa și lumea de azi, iar Robert Kaplan știe să extragă din istoria lui trimilenară o viziune îndrăzneață și pozitivă asupra noii Eurasii. Utopie, profeție sau, pur și simplu, optimism?

Cartea istoricului Ştefan Lemny urmăreşte destinele a doi reprezentanţi iluştri ai familiei Cantemireştilor: Dimitrie (1673-1723) şi fiul său Antioh (1709-1744). Cel dintîi, fost domn al Moldovei, apoi consilier secret al lui Petru cel Mare, cărturar strălucit, a devenit cunoscut în Europa îndeosebi datorită Istoriei Imperiului Otoman, lucrare ce i-a asigurat şi statutul de membru al Academiei din Berlin. Cel de-al doilea, ambasador al Rusiei în Anglia şi în Franţa, apropiat al lui Montesquieu şi Voltaire, este considerat, datorită Satirelor sale, unul dintre fondatorii poeziei ruse moderne. Chiar dacă nu s-au mai întors pe tronul Moldovei, cei doi remarcabili membri ai familiei i-au înscris numele în istorie prin opera lor culturală.

De la vechii istoriografi pînă la cei moderni, s-a impus imaginea otomanilor cotropitori și barbari care au atacat țesutul Europei, din suprafața căreia au ajuns să stăpînească aproape un sfert la apogeul puterii lor. Istoricul Marc David Baer ne surprinde cu o nouă viziune: perspectiva otomanilor înșiși. După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Ignorat este și rolul pe care l-au jucat în istoria europeană a Renașterii, Reformei și Iluminismului, dar și în Epoca Marilor Descoperiri și în Revoluția Industrială. Volumul oferă o panoramă captivantă a celor peste șase veacuri de istorie otomană, de la un mic beilic din Anatolia secolului al XIII-lea la un imperiu multietnic între Orient și Occident, purtînd deopotrivă pecetea moștenirii turco-mongole, islamice și bizantine. Această istorie a Imperiului Otoman repovestită de profesorul Baer devine parte integrantă a istoriei europene.

Complicii nu au făurit comunismul, acest rol le-a aparținut călăilor, în schimb i-au permis să dureze, mai rău chiar, să prospere, din credință, din orbire, din interes. Unii au fost mai complici decît alții, fără doar și poate. Toate aceste complicități, cu diverse motivații, explică în fapt dificultățile întîmpinate în stabilirea adevărului legat de regimurile totalitare. Așa se explică tulburarea cu care privesc oamenii toată această poveste: conștiința încărcată la nivel general împiedică percepția corectă. Oricît de dureros este acest trecut, în primul rînd pentru nenumăratele sale victime, atunci cînd încă mai pot să depună mărturie despre el, dar și pentru cei care s-au lăsat înșelați sau pentru cei care au păstrat tăcerea, suntem obligați să rostim adevărul pînă la capăt.