Povestiri africane este o imagine cuprinzatoare, profunda, lucida si tandra a Africii de Sud, vazuta prin ochii unei fetite albe de origine engleza, si a relatiilor complicate dintre albi si negri, dintre stapini si sclavi, in care fiecare este, deopotriva, exploatatorul si victima celuilalt. Mai mult decit un text literar marcat de amprenta copilariei lui Doris Lessing, colectia ei de povestiri este un adevarat document antropologic, pentru ca scurtele naratiuni nu sint altceva decit variatiuni fictive pe aceeasi tema inspirata dintr-o realitate istorica: sentimentul covirsitor de dezradacinare al albilor colonizatori si existenta tragica a negrilor ce nu pot depasi conditia de simple instrumente - ce-i drept, indispensabile - pe plantatiile acestora. Doua universuri diametral opuse ce nu traiesc pasnic decit dincolo de retina impaciuitoare a copilei a carei voce, adesea critica mai ales la adresa "lumii albe", ajunge pina la noi intr-un suvoi narativ cu adevarat impresionant.



















Considerat una dintre capodoperele sale, Cripta pentru Boris Davidovici (Grobnica za Borisa Davidoviča, 1969) ii aduce lui Danilo Kis recunoasterea internationala. Alcatuit din sapte povestiri legate intre ele printr-o retea complexa si subtila de relatii, volumul se constituie ca o galerie de portrete de neuitat. Proiectate pe fundalul sumbru al inchisorilor si celulelor de interogatoriu din timpul Revolutiei Ruse sau din perioada stalinista, povestirile lui Danilo Kis aduc in prim-plan personaje tragice si controversate, strivite de arbitrarul justitiei si silite sa comita cele mai josnice acte de tradare. Bazate pe evenimente istorice si marturii de o incontestabila veridicitate, aceste naratiuni de mica intindere reusesc sa transcenda, prin frumusetea si precizia stilului, contextul politic la care se refera, devenind adevarate opere de arta, demne de marea literatura.
































Gabriel Garcia Márquez trasează primele linii ale realismului magic, dând naştere unui loc mitic şi legendar: Macondo. Trei personaje din generaţii diferite, trei perspective diferite, aşadar, susţin un monolog interior centrat pe aceeaşi temă: moartea doctorului din sat, personaj incomod şi ciudat. Bătrânul colonel, fiica lui şi nepotul îndeplinesc, la fel ca în Antigona, de unde şi mottoul cărţii, ritualul înmormântării, deşi un sat întreg se împotriveşte.