Romanul leagă într-un ritm halucinant, prin jurnalele alternate ale lui Rachel și Malrich Schiller, două epoci istorice și două regimuri politice: nazismul și islamismul fundamentalist, proiectîndu-le, ca avertisment, în viitor. O panoramare a lumii actuale care ne poartă prin Franța, Algeria, Germania, Austria, Polonia, Turcia, Egipt, unind lagărul de exterminare de la Auschwitz cu periferiile Parisului. Pesimismul meditativ al lui Rachel și edificarea sfîșietoare a lui Malrich îi determină pe frații Schiller să aleagă două căi diametral opuse.

McEwan - Visătorul  

Posted by: Horia

În șapte povești legate între ele, Peter Fortune își amintește diferite întîmplări din timpul copilăriei sale ciudate. Trăind la granița dintre vis și realitate, el trece prin aventuri fantastice, trăiește în trupul bătrînei sale pisici și al unui copil răutăcios, se luptă cu o papușă rea care s-a trezit la viață și caută răzbunare, găsește într-un sertar plin cu fleacuri o cremă care face oamenii să dispară etc. În cele din urmă se trezește, copil de unsprezece ani fiind, în trupul unui adult și începe cea mai mare aventură a vieții sale: se îndrăgostește.

Într-o epocă incertă, în care religia se ciocnea cu politica, morala cu sexualitatea, și marea cultură cu cenzura absolutistă, regina Cristina a înțeles să se implice adînc în dilemele vremii sale. A fost o femeie cu totul ieșită din comun: a îmbrățișat religia catolică deși era protestantă, ridicîndu-se totodată în apărarea protestanților prigoniți din Franța; n-a ezitat să-și trăiască viața potrivit propriilor preferințe, care nu erau pe placul unei societăți fariseice; a intervenit pe lîngă suveranii vremii pentru a garanta libertatea de expresie a marilor oameni de cultură. În jurul ei au gravitat personaje de prim rang ale vremii: filozofii René Descartes, Pierre Gassendi sau Blaise Pascal, cardinalul și omul de cultură Decio Azzolino și marele dramaturg francez Molière. Între toți aceștia, sub pana lui Dario Fo, regina Cristina apare ca o figură eroică și neînfricată, un personaj zugrăvit în culori vii și neconvenționale.

Rio de Janeiro e o metropolă unde luxul litoral și jalea din favele asigură contrastul. Zeze e un copil de cinci ani îmbarcat într-o odisee a maturizării timpurii. Băiatul vine dintr-o familie periferică, unde sărăcia face parte din meniul zilnic, iar poznele copilăriei se pedepsesc cu joarda. Neastîmpărul vîrstei e înțeles ca sabotaj – de unde și sancțiunile drastice. Zeze continuă să facă pozne, să tînjească după un strop de afecțiune și să mănînce bătaie. Scopul lui e să atragă atenția că inimile largi răsar și dintre zdrențe, iar înfrîngerile succesive nu par să-l descurajeze. Fiindcă în lumea iritată și revanșardă care îl înconjoară există totuși urme de prietenie: un om atent la necazurile aproapelui și – lucru fabulos – un lăstar de portocal uns în rolul confidentului perfect. În numele lor, băiatul își acceptă soarta și își lasă corpul să se preschimbe în hartă a chelfănelilor. Zeze crede-n continuare că se poate adăposti în mica lui construcție imaginară din preajma lăstarului. Cînd însă acesta e amenințat cu tăierea, copilul pricepe că nu mai e copil și că examenul de maturitate a ajuns la întîlnire cu aproape două decenii mai devreme.

Updike -Orășele  

Posted by: Horia

Desfășurîndu-se de-a lungul celei de-a doua jumătăți a secolului XX, viața lui Owen Mackenzie este definită de 3 orășele în care confortul și angoasa, voluptatea și trădarea nu sînt niciodată departe unele de altele. În Willow, Pennsylvania, tînărul Owen este transfigurat de prima întrezărire a unei frumuseți feminine în plină înflorire. Middle Falls, Connecticut, e locul unde, căsătorit, face o mică avere dintr-o firmă de programare și descoperă plăcerile secrete ale adulterului în serie. În fine, în vîrstă și căsătorit pentru a doua oară, Owen se stabilește în comunitatea de pensionari din Haskells Crossing, Massachusetts. În acest roman de căutări erotice și descoperiri emoționale, John Updike face din educația sentimentală a lui Owen Mackenzie o poveste a începutului de secol XXI.

...o personalitate puternică, dificilă şi autodistructivă care nu se menajează absolut deloc, nu ascunde nimic sub covor şi nu are nici un moment tentaţia de a-şi cosmetiza viaţa spectaculoasă, scandaloasă şi plină de excese

Undeva pe Muntele Balou, tărîmul imaginar al lui Yan Lianke, un bătrîn luptă pentru supravieţuire în vremea secetei abătute din senin asupra ţinutului său de baştină. Cînd razele nemiloase ale soarelui îi alungă pe locuitorii satului, bătrînul hotărăşte să rămînă împreună cu tovarăşul său credincios de viaţă şi de suferinţă, un cîine orb, să păzească ogorul neamului şi să vegheze asupra ultimului lujer verde de porumb, singurul care mai poate asigura continuitatea comunităţii. Prin sacrificiul său simbolic, bătrînul se transformă în protectorul satului, devenind „Strămoşul” generaţiilor următoare, al căror viitor este salvat graţie seminţelor pe care le hrăneşte cu propriul trup stins, pîrjolit de soare, întocmai ca în vechile mituri ale creaţiei în care lumea ia naştere din sîngele unui erou legendar.

Zuleiha, o tînără gravidă dintr-un sat de tătari, e deportată în Siberia după uciderea soțului ei de către un ofițer din Armata Roșie. Face o călătorie lungă și chinuitoare, alături de țărani deschiaburiți și intelectuali leningrădeni, deținuți de drept comun, musulmani și creștini, credincioși și atei, ruși, tătari, nemți și ciuvași, ajungînd într-un loc pustiu, cu o natură neîndurătoare. Iar comandantul coloniei de muncă înființate aici este chiar ucigașul soțului ei. Cu o tensiune crescîndă, redată magistral de autoare, între Zuleiha și comandant se înfiripă o iubire stranie, reținută, dar de o intensitate covîrșitoare. Personajele se transformă, rolurile se inversează, adevărurile devin incerte. Singura certitudine a eroinei rămîne dragostea față de fiul ei, Iusuf, pentru salvarea căruia este hotărîtă să plătească orice preț.

...arborele genealogic stufos al familiei McCaslin prin prisma cîte unui personaj dintr-o generaţie sau alta. „Cele mai bune părți din carte nu se ocupă direct de soarta negrilor, ci de condiția spirituală a albilor în mîinile cărora se află acea soartă. Experiența prin care i se dezvoltă lui Isaac McCaslin sensibilitatea morală reprezintă un soi de compendiu al celor mai mari sentimente romantice și transcedentale ale Americii.“

Capote - Cu sînge rece  

Posted by: Horia

La sfîrşitul anului 1959 America era zguduită de o misterioasă crimă multiplă: într-un mic orăşel din Kansas patru membri ai unei familii îndrăgite de comunitate au fost ucişi într-o noapte, aparent fără motiv. Capote s-a documentat timp de 6 ani pentru scrierea cronicii acestei crime, a mers pe firul investigaţiei care a dus la prinderea ucigaşilor, prezentînd în paralel eforturile poliţiei şi acţiunile celor doi făptaşi.

Nici acum nu pot uita sau exprima puternicele emoţii care îmi învolburau mintea cînd am intrat în Cetatea Eternă. După o noapte de nesomn, am pășit semeţ printre ruinele Forumului. Fiecare loc memorabil unde a stat Romulus, unde a glăsuit Cicero sau unde s-a prăbușit Caesar era, dintr-odată, viu în faţa ochilor mei... La Roma, pe 15 octombrie 1764, pe cînd ședeam, meditînd, printre ruinele Capitoliului, iar călugării desculţi își intonau cîntecele de seară, mi s-a zămislit în minte, pentru prima oară, ideea de a așterne pe hîrtie declinul și căderea Romei.

Aici, în Provence, dai peste fire care spun poveşti şi te duc la alte fire, la alte poveşti, la alţi oameni, la alte obiecte şi locuri, sub acelaşi cer de un albastru ireal care a atras atîţia pictori. Dacă îţi pui imaginaţia la treabă, poţi să-ţi închipui că această dimineaţă la un castel din Provence e o tapiserie colorată în care se împletesc fire venind din Roma, pete de culoare povestind despre Picasso, măslini aliniaţi pe coline, mistreţi atacînd viile, încăperi luxoase pentru viitorii miri, chiar imagini de pe Valea Oltului, nuanţe de prietenie adevărată şi sentimentul că, din cînd în cînd, ni se dă şansa de a vedea, în lumina unei clipe, imaginea Paradisului proiectată pe pămînt. Din cînd în cînd doar, şi din loc în loc.

În vîrstă de doar şaptesprezece ani, supravieţuitor al foametei din Irlanda, Thomas McNulty se înrolează în armata Statelor Unite ale Americii în anii 1850. Împreună cu camaradul său de arme, John Cole, Thomas va lupta în războaiele împotriva indienilor sioux şi yurok şi, în cele din urmă, în Războiul Civil. Marcate de greutăţi înfricoşătoare, aceste zile li se par bărbaţilor extraordinar de intense, în ciuda ororilor la care sunt martori şi la care iau parte.

Keret - Șapte ani buni  

Posted by: Horia

...exploziv simț al umorului, dar în același timp căldură, compasiune, autoironie și o înțelepciune cu vechi rădăcini iudaice...

Kadare - Păpușa  

Posted by: Horia

Întorcîndu-se în realitatea apăsătoare a orașului natal, Gjirokastra, scriitorul pătrunde în intimitatea relațiilor unei familii albaneze tipice, o lume plină de mister și eresuri medievale. De tradiții crude și blîndețe. De iubire neîmpărtășită și naivități revoltătoare. Printre rînduri, așa cum ne-a obișnuit, Kadare scrie cronica violentă a intrării și ieșirii Albaniei din comunism.

"Am aflat că mulți autori din cultura română foloseau narcotice, experimental sau hedonistic. Dar aici este un pericol extraordinar: toate aceste stimulente ard și distrug. Cei care sînt artiști cu adevărat, cei mai mulți dintre ei, au ars lumînarea la ambele capete."

...cartea istoricului vienez este prima biografie fundamentată ştiinţific a conducătorului mişcării legionare... Ascensiunea şi căderea lui Corneliu Zelea Codreanu devin pe deplin inteligibile abia pe fondul unui climat social-politic tumultuos, în care intrigile elitei politice bucureştene se conjugă, la celălalt capăt al spectrului, cu fenomene de masă precum cel declanşat de „minunea“ de la Maglavit.

...capriciile iubirii, tensiunile şi minciunile care pîndesc sub aparenţele de bunăcuviinţă ale societăţii, bizarele, adesea comicele năzuinţe ale sufletului omenesc.

Vodolazkin - Aviatorul  

Posted by: Horia

Innokenti Platonov, fără a fi în realitate aviator, săvîrșește un zbor extrem între începutul și sfîrșitul secolului XX, devenind obiectul unui experiment întreprins într-un lagăr cu destinaţie specială. Născut în 1900, el este îngheţat în azot lichid la mijlocul anilor ’20, iar în 1999, deja în altă lume, este dezgheţat. Trezit din somnul experimentului pe un pat de spital, memoria lui Innokenti pare a fi tabula rasa. În încercarea de a-și reconstitui istoria personală, el începe, la sfatul doctorului său, să noteze într-un jurnal frînturi haotice de amintiri: chipuri, imagini, întîmplări. Treptat, apar Petersburgul din primii ani ai secolului XX, copilăria, școala și întîia iubire, Revoluţia din 1917 și, în sfîrșit, lagărul. Odată cu ieșirea din spital, pe Innokenti îl așteaptă o viaţă nouă, în care poate să iubească iar și să redescopere lumea. O lume unde el, așa cum o arată și propriul său nume, este un Candide — însă unul care se simte responsabil și pentru cele trăite, și pentru cele netrăite

Fostul mare sportiv Brick se ține departe de soția lui și de restul familiei sale, înecîndu-și amarul în alcool. Laura, fata unei mame autoritare care încearcă să-și compenseze eșecurile proiectîndu-și asupra fiicei toate speranțele, se izolează în compania unor obiecte la fel de fragile ca ea. Camino Real pare să fie capătul lumii, locul unde fiecare personaj vorbește altă limbă.

În drum spre casa unor prieteni, unde e invitată la cină, Peri – soţie casnică şi mamă a trei copii – este pusă în faţa unui fapt neplăcut: îi este furată geanta de pe bancheta din spate a maşinii. Reuşind s-o recupereze şi cercetîndu-i cu mîini tremurătoare conţinutul, dă peste o poză polaroid din anii de studenţie la Oxford, ce are în centru un profesor charismatic şi nonconformist înconjurat de trei studente. Imaginea îi readuce dintr-odată în minte trecutul. Mai întîi îşi vede familia scindată, în care mama este sensibilă la moştenirea religioasă, pe cînd tatăl se închină raţiunii, privind credinţa ca pe o formă de ignoranţă. Apoi anii de studenţie la Oxford, unde se împrieteneşte cu Shirin, o englezoaică-iraniană atee, şi cu Mona, o americancă-egipteană religioasă, cu care poartă discuţii aprinse despre islam şi feminism în casa din Jericho unde locuiesc împreună. Trei tinere aduse împreună de capriciile sorţii, Shirin, Mona şi Peri sînt Păcătoasa, Credincioasa şi Nehotărîta, care încearcă să treacă peste diferenţe şi prejudecăţi şi să-şi găsească locul într-o lume din ce în ce mai ameninţătoare.

Rushdie - Casa Golden  

Posted by: Horia

În agitatul şi aglomeratul New York există un spaţiu liniştit şi plin de farmec unde tînărul René, regizor aspirant, duce o viaţă plăcută şi liniştită. Asta pînă în ziua cînd în cartier se mută o familie ciudată, alcătuită din patru bărbaţi – un tată vîrstnic şi cei trei fii ai săi – ce folosesc nume romane ca să-şi ascundă originile şi trecutul. Cei patru Golden, Nero şi fiii săi, stîrnesc interesul viitorului cineast, căci această familie exorbitant de bogată ascunde taine uluitoare: legături vechi cu lumea interlopă din India, dezechilibre psihice, dezorientări sexuale. În scenă intră şi o rusoaică superbă, o vînătoare de avere ce-l cucereşte pe bătrînul Nero Golden, manipulîndu-i pe toţi cei din jur, inclusiv pe naratorul René.

...istoria miticului Macondo, întemeiat de patriarhul José Arcadio Buendía, teritoriu prodigios, unde fantasticul, irealul, se insinuează adesea în realitate,miraculosul convieţuind firesc cu viaţa de zi cu zi.

Fie că evocă Sudul copilăriei sau vizita făcută unei bătrîne aristocrate din Martinica, fie că merge pe firul unei serii de crime suspecte sau descoase un membru al sectei lui Charles Manson, fie că-și petrece timpul în compania lui Marilyn Monroe sau însoțește o menajeră prin casele diverșilor ei clienți, Truman Capote adună aici oameni reali și povești adevărate, concepînd un soi de reportaje pe care le ridică la rang de artă.

În 2014, un bărbat este arestat în Bogotá pentru că a încercat să fure din vitrină costumul găurit de gloanţe al lui Jorge Eliécer Gaitán, unul dintre cei mai charismatici politicieni din istoria Columbiei, asasinat în plină glorie, în timpul campaniei prezidenţiale din 1948. Juan Gabriel Vásquez, devenit narator şi mai tîrziu investigator, povesteşte cum a ajuns să-l cunoască pe acest bărbat, Carlos Carballo, şi să fie atras încetul cu încetul în obsesia lui pentru trecutul violent al ţării şi în universul tenebros al teoriilor conspiraţioniste. Astfel descoperă nu numai o legătură misterioasă între asasinarea, în 1914, a politicianului Rafael Uribe Uribe – cel care l-a inspirat pe García Márquez în crearea personajului Aureliano Buendía din Un veac de singurătate – şi uciderea liderului liberal Jorge Eliécer Gaitán, ci şi o faţă pînă atunci necunoscută a istoriei.

Aceste opt povestiri reflectă profunda iubire, dar și scîrba, tandrețea, dar și disprețul, identificarea, dar și respingerea pe care William Faulkner le-a manifestat față de tradițiile și față de felul de viață din partea lui de lume.

Un bărbat respectabil își petrece tot timpul liber jucîndu-se cu trenulețele lui miniaturale și ignorîndu-și nevasta. SUA a căzut pradă unei epidemii de sinucideri care vizează obținerea unor asigurări de viață. Captivă într-un departament plictisitor de stenografie, o tînără visează la un deținut proaspăt evadat din închisoare și la propunerea lui...

Dacă romanele mele au ceea ce s-ar putea numi originalitate, asta se datorează libertăţii. La vîrsta de 29 de ani, mi-am spus, dintr-odată, simplu, că «vreau să scriu» şi am pus pe hîrtie primul roman. N-am fost nici chinuit de o dorinţă puternică, nici încorsetat de reguli privind felul în care trebuie scris un roman. Nu ştiam cum merg lucrurile în lumea literară şi (din fericire sau din păcate) n-aveam nici vreun model printre scriitorii consacraţi la care să mă raportez. Voiam doar să scriu, în stilul meu, un roman care să-mi reflecte sufletul – atît şi nimic mai mult. Am simţit un impuls foarte puternic şi, fără să mă gîndesc prea mult la ce avea să urmeze, m-am aşezat la birou şi am început să scriu la întîmplare. Iar cînd făceam asta, aveam un sentiment foarte viu de plăcere şi libertate.