...o călătorie imaginară pe „Marea cea Mare“ şi pe ţărmurile ei, începînd din preistorie şi pînă în secolul XXI, pentru a înţelege cum anume a influenţat ea geometria mereu schimbătoare a culturii şi civilizaţiei mondiale, ...o istorie vie, umană, populată de figuri impunătoare şi personaje pitoreşti, împăraţi, regine, mari oameni de arme, navigatori, piraţi, pelerini, negustori, migratori, dar şi de călătorii şi turiştii zilelor noastre.

Figura lui Miklós Horthy este sinonimă cu istoria Ungariei interbelice. De el se leagă renașterea țării după destrămarea Imperiului și încercările de a recupera teritoriile pierdute la Trianon. În memoria istorică a românilor – și nu numai a lor –, Horthy este tipul dictatorului fascist, în rînd cu Adolf Hitler și Benito Mussolini, iar numele său echivalează cu ocupația, de­por­tările și abuzurile contra populației civile din Transilvania de Nord în anii 1940–1944. În procesele de la Nürnberg nu va sta însă pe banca acuzaților, ci în boxa martorilor, iar sfîrșitul vieții și-l va trăi în liniște la Estoril, la fel ca alți mari exilați ai epocii

„Comunismul este conștiința vinovată mondială. Nici o altă ideologie, într-un interval de timp comparabil, nu a cucerit atît de multe țări, atît de multe minți și nu a distrus atîtea vieți omenești. Și tocmai omul se află în inima cărții mele. Nu inventez nimic în această istorie a comunismului, nu există dialoguri fabricate, toate situațiile despre care vorbesc sunt atestate, în general sunt cunoscute, nu sunt eu cel dintîi care le descoperă. Meritul meu, singurul pe care îl am în raport cu această narațiune, este acela de a fi adus laolaltă sute de elemente disparate, pentru a vedea lucrurile în ansamblu. Am vrut să-l iau pe cititor de mînă și să-l însoțesc de-a lungul istoriei dramatice a comunismului. Sper că am reușit; în această carte există carne și viață.“

Pe urmele unei călătorii de-a curmezişul Americii făcute în copilărie împreună cu familia, Robert D. Kaplan străbate, la volanul unui automobil, imensa întindere a Statelor Unite, căutînd amprenta lăsată de geografie asupra destinului ei de mare putere. O geografie împletită cu istoria celor ce-au clădit naţiunea americană: de la pionierii care s-au aventurat spre vestul continentului în secolul al XIX-lea pînă la importanţi preşedinţi ai SUA, precum James Buchanan, Abraham Lincoln sau Theodore Roosevelt. Acţiunile lor au contribuit la transformarea mentalităţii de cuceritori ai vastelor spaţii într-o adevărată cultură a frontierei, caracterizată printr-un generos spirit comunitar şi un nesmintit pragmatism – trăsături chemate să răspundă şi astăzi provocărilor unei lumi globalizate, în care focarele de conflict sînt din ce în ce mai numeroase şi mai greu de stăpînit.

Sudul Indiei, 1969. Înarmați cu inocența invincibilă a copiilor, gemenii Rahel și Estha își trăiesc vîrsta nevinovată la adăpostul unei familii pestrițe: frumoasa, dar singuratica lor mamă, care îl iubește noaptea pe bărbatul pe care copiii ei îl adoră ziua; bunica lor oarbă, care cînta la vioară; unchiul lor drag, chefliu, marxist radical, afemeiat; o mătușă antipatică, pe care o dezamăgire în dragoste a făcut-o să savureze toate nefericirile celor din jurul ei... Dar, cînd verișoara lor din Anglia împreună cu mama ei vin în vizită de Crăciun, gemenii află că lucrurile se pot schimba într-o clipă.

Romanul leagă într-un ritm halucinant, prin jurnalele alternate ale lui Rachel și Malrich Schiller, două epoci istorice și două regimuri politice: nazismul și islamismul fundamentalist, proiectîndu-le, ca avertisment, în viitor. O panoramare a lumii actuale care ne poartă prin Franța, Algeria, Germania, Austria, Polonia, Turcia, Egipt, unind lagărul de exterminare de la Auschwitz cu periferiile Parisului. Pesimismul meditativ al lui Rachel și edificarea sfîșietoare a lui Malrich îi determină pe frații Schiller să aleagă două căi diametral opuse.

McEwan - Visătorul  

Posted by: Horia

În șapte povești legate între ele, Peter Fortune își amintește diferite întîmplări din timpul copilăriei sale ciudate. Trăind la granița dintre vis și realitate, el trece prin aventuri fantastice, trăiește în trupul bătrînei sale pisici și al unui copil răutăcios, se luptă cu o papușă rea care s-a trezit la viață și caută răzbunare, găsește într-un sertar plin cu fleacuri o cremă care face oamenii să dispară etc. În cele din urmă se trezește, copil de unsprezece ani fiind, în trupul unui adult și începe cea mai mare aventură a vieții sale: se îndrăgostește.

Într-o epocă incertă, în care religia se ciocnea cu politica, morala cu sexualitatea, și marea cultură cu cenzura absolutistă, regina Cristina a înțeles să se implice adînc în dilemele vremii sale. A fost o femeie cu totul ieșită din comun: a îmbrățișat religia catolică deși era protestantă, ridicîndu-se totodată în apărarea protestanților prigoniți din Franța; n-a ezitat să-și trăiască viața potrivit propriilor preferințe, care nu erau pe placul unei societăți fariseice; a intervenit pe lîngă suveranii vremii pentru a garanta libertatea de expresie a marilor oameni de cultură. În jurul ei au gravitat personaje de prim rang ale vremii: filozofii René Descartes, Pierre Gassendi sau Blaise Pascal, cardinalul și omul de cultură Decio Azzolino și marele dramaturg francez Molière. Între toți aceștia, sub pana lui Dario Fo, regina Cristina apare ca o figură eroică și neînfricată, un personaj zugrăvit în culori vii și neconvenționale.

Rio de Janeiro e o metropolă unde luxul litoral și jalea din favele asigură contrastul. Zeze e un copil de cinci ani îmbarcat într-o odisee a maturizării timpurii. Băiatul vine dintr-o familie periferică, unde sărăcia face parte din meniul zilnic, iar poznele copilăriei se pedepsesc cu joarda. Neastîmpărul vîrstei e înțeles ca sabotaj – de unde și sancțiunile drastice. Zeze continuă să facă pozne, să tînjească după un strop de afecțiune și să mănînce bătaie. Scopul lui e să atragă atenția că inimile largi răsar și dintre zdrențe, iar înfrîngerile succesive nu par să-l descurajeze. Fiindcă în lumea iritată și revanșardă care îl înconjoară există totuși urme de prietenie: un om atent la necazurile aproapelui și – lucru fabulos – un lăstar de portocal uns în rolul confidentului perfect. În numele lor, băiatul își acceptă soarta și își lasă corpul să se preschimbe în hartă a chelfănelilor. Zeze crede-n continuare că se poate adăposti în mica lui construcție imaginară din preajma lăstarului. Cînd însă acesta e amenințat cu tăierea, copilul pricepe că nu mai e copil și că examenul de maturitate a ajuns la întîlnire cu aproape două decenii mai devreme.