Intotdeauna ajungem in locul unde sintem asteptati

Trecutul este o imensa cariera de piatra prin care multi si-ar dori sa se plimbe ca pe autostrada, in timp ce altii merg rabdatori din bolovan in bolovan si il ridica pe fiecare, pentru ca simt nevoia sa vada ce se ascunde dedesubt

Polirom

"Chiar şi cei ce spun despre Saramago că nu e decît un bătrîn stalinist acrit, care nu mai ştie pe ce lume trăieşte, acceptă – e adevărat, cu părere de rău! – că e şi un mare scriitor. Portughezii pioşi n-au ochi să-l vadă pe Saramago nici după ce a luat Premiul Nobel, dar se înghesuie să cumpere cărţile blasfemiatoare ale acestui ateu pentru care Biblia e „un manual de proaste moravuri“.

Totuşi, faţă de, să zicem, Evanghelia după Isus Cristos, romanul cu care Saramago a scandalizat lumea catolică şi guvernul portughez, Călătoria elefantului* pare cartea unui cîrtitor moderat care se mulţumeşte să pună la îndoială, pe ici, pe colo, cîte o dogmă creştină şi cîte o minune bisericească.
Publicitate

Asta poate şi din pricină că elefantul adus din India, pe care regele Portugaliei, João III, îl dăruieşte arhiducelui Maximilian de Austria, e indiferent la disputele religioase dintre catolici şi protestanţii lui Luther. Şi în general, de la înălţimea lui, n-are nici o treabă cu mărunţişurile omeneşti, chiar dacă puţin îi lipseşte să devină pretextul unui conflict armat de graniţă. Elefantul Solomon a existat, iar călătoria lui de la Belem la Viena a avut loc în anul 1551.

Cu aerul că evocă istorica expediţie per pedes a impunătorului cadou regal, Saramago ia peste piciorul pachidermului şi trecutul relaţiilor dintre portughezi şi austrieci, şi Uniunea Europeană de azi, şi războiul papistaşilor cu luteranii, şi ecumenismul, şi politica echilibrului de forţe, într-un captivant şi plin de umor du-te-vino prin timp. Toate astea într-un roman în care autorul însuşi priveşte lucrurile de la înălţimea lui Solomon şi bagă de seamă că din secolul 16 încoace nici omenirea, nici elefanţii nu s-au schimbat prea tare."

Cristian Teodorescu