Naratorul, plecat in regiunea Arhanghelsk, pe malul Marii Albe, pentru un reportaj despre obiceiurile locale, spera sa afle acolo un concentrat caricatural al epocii sovietice. Se trezeste insa proiectat intr-un tinut atemporal, plin de amintiri si de rituri de neinteles. Nu in ultimul rind, tinarul descopera ruinele marelui vis colectivist, dar si germenii prabusirii imperiului. Personajul cel mai pregnant in acest tinut de dincolo de timp este Vera, o Penelopa prizoniera a juramintului fata de iubitul plecat la razboi in 1945 si niciodata revenit la logodnica sa. Intre Vera, care pentru vesnica sa asteptare abandonase o stralucita cariera universitara, si narator se leaga o relatie pura si luminoasa, bazata pe acelasi imbold: asteptarea celuilalt.

Prin fata cititorului se perinda cavaleristi (comandanti, comisari, simpli soldati), tarani, clerici, hoti, negustori, cu totii plini de viata, departe de orice schematism si ostentatie. Prin intermediul unor scrisori trimise de pe front, al unor frinturi din zilele de groaza, de acalmie ori de pregatire de lupta, dar si prin decuparea unor scene de viata din mediul evreiesc ori din propriul trecut, autorul se descopera ca pictor ce poate cuprinde in citeva trasaturi de penel, subtil, comic si tragic, destine si intelepciune, omenescul din om.

Impregnate de atmosfera sufocanta a mediului burghez provincial de la inceputul secolului XX si de ambianta specifica regiunilor bordeleze, cele doua romane reunite in acest volum realizeaza cronica unor familii dezbinate de ura, ipocrizie si cupiditate. Sprijinindu-se pe temelii extrem de fragile – precum interesul material, dorinta de a urca pe scara sociala sau incercarea de a se sustrage influentei unei mame dominatoare –, familiile se dezintegreaza treptat din cauza incompatibilitatii si tensiunilor dintre soti, lasind in urma suflete pline de amaraciune, frustrari si ranchiuna. Mauriac descrie cu o intensitate dureroasa si cu o fina intuitie psihologica drama existentiala a personajelor sale, schitind tabloul exemplar al unei lumi obtuze si sufocante, in care familia este izolata si destinata inca de la inceput destramarii.

Romanele In ajun si Fum, desi le desparte in timp un interval de sapte ani, au drept fundal prezentul imediat, anii premer­gatori si urmatori infaptuirii acelui moment crucial care a culminat cu abolirea iobagiei (1861). Schimbarea vechilor rinduieli si „triumful democratismului asupra aristocratiei”, dupa insasi expresia autorului, orienta­rea Rusiei pe calea progresului potrivit mode­lului occidental constituiau probleme existentiale in jurul carora se desfasurau disputele acerbe dintre intelec­tualii reformatori si raznocinti; ele sint lesne recognoscibile in canavaua acestor romane, ca si a celor care au urmat.

Aflate in pragul tineretii sau al maturitatii, eroinele povestirilor lui Ahdaf Soueif sint legate intre ele prin dificultatile pe care le intimpina in incercarea de a concilia doua lumi, doua mentalitati, doua moduri de a simti si de a iubi total diferite. Prinse in virtejul confruntarilor dintre cunoscut si necunoscut, modernitate si traditie, dintre visele adolescentine de libertate si sentimentele de datorie filiala, personajele sale isi construiesc din amintirile locurilor, chipurilor si momentelor dragi un paradis unic, imaginar, in care se simt cu adevarat acasa.