Povestea romanului Cel care ma asteapta este una emblematica pentru destinul femeilor din Iran. Evenimentele debuteaza in anul 1979, cu putin timp inainte de revolutia iraniana, si se concentreaza asupra vietii unei femei obligate sa se descurce singura, cu trei copii, intr-un oras dezbinat de conflicte politice si religioase, aflat intr-o permanenta stare de instabilitate si nesiguranta. La virsta adolescentei, protagonista romanului, Masumeh, se indragosteste de un tinar, in drumul ei spre scoala. Desi relatia lor este inocenta – cei doi abia daca indraznesc sa schimbe citeva priviri –, iubirea ii este descoperita, iar ea ajunge sa fie maritata cu forta. Din fericire, se nimereste sa aiba un sot care ii permite sa-si continue studiile si care, spre deosebire de barbatii din propria ei familie, nu incearca sa-i controleze viata pas cu pas. Treptat, Masumeh descopera ca sotul ei are cu totul alte preocupari decit familia si ca idealurile si obiectivele sale politice ii pun viata in pericol, fortind-o sa traiasca intr-o continua stare de ingrijorare si neliniste.

Mo Yan - Sorgul rosu  

Posted by: Horia

1939. Invadatorii japonezi mărşăluiesc spre nord-estul Chinei. Ţăranii se înarmează. Dai Fenglian, o femeie de o frumuseţe şi o inteligenţă excepţionale, cucereşte inima lui Yu Zhan'ao, banditul care conduce rezistenţa. Aşa începe o cronică tulburătoare despre lupte fratricide şi război, foamete şi îngheţ, furturi şi violuri, rituri magice şi practici vrăjitoreşti, barbarie şi moarte, fapte mărunte şi gesturi eroice. Firul epic străbate ca un râu subteran inima Chinei şi îi oglindeşte chipul adevărat: o ţară anarhică şi sălbatică, guvernată de legi arhaice, rigide şi inumane.