Manea - Vizuina  

Posted by: Horia




Profesorul Augustin Gora, exilat de mult in America, este confruntat cu aparitia neasteptata a fostei sale sotii, Lu, si a varului si iubitului ei, Peter Gaspar. In vreme ce Gora si Peter incearca sa restabileasca un vechi dialog, acesta din urma, devenit un improvizat profesor de colegiu, primeste o stranie scrisoare de amenintare cu moartea, despre care autoritatile banuiesc ca ar veni dinspre un grup de exilati de extrema dreapta, suspectati de politia americana a fi asasinat un important carturar roman. Halucinante amintiri din traumatica biografie sub nazism si comunism persista in existenta personajelor. Gora se retrage tot mai mult intre carti, Peter dispare in mod misterios, iar Lu ramine obsesia luminoasa si enigmatica a celor trei barbati care au iubit-o: Gora, Peter si naratorul insusi.

O naratiune fascinanta despre iubire, esec si speranta, noul roman al lui Norman Manea este un veritabil „thriller” literar care, cu o irezistibila putere de sugestie, poarta cititorul din atmosfera comunista si postcomunista a Romaniei in tensiunile si burlescul Americii de dinainte si de dupa 11 septembrie 2001. Holocaustul si statul politist comunist, coruptia si complicitatile sub dictatura, ravagiile terorismului islamic si vulgarizarea societatii de consum sint reliefate intr-o trama epica tensionata si originala. Interogatiile autorului despre iubire si moarte, suferinta, solitudine si frumusete, exil si libertate, credinta si culpabilitate sint ale unui scriitor inconfundabil, de o seducatoare expresivitate si admirabila forta analitica. Personajele mereu captivante si vii ale romanului poseda o misterioasa iradiere pe care vizuina cartii o codifica si o reveleaza deopotriva.

This entry was posted on 02:09 .