Din respect față de victime avem datoria de a nu uita ce a însemnat cu adevărat noaptea totalitară comunistă. Sacrificiul pe care l-au făcut acei oameni, de toate vîrstele, de toate condițiile, de toate naționalitățile, depășește orice capacitate de înțelegere. Victimele sunt adevăratul chip al acelor regimuri care au purtat – ceva nemaivăzut în istoria omenirii – un război civil permanent împotriva propriilor popoare. Toți acei oameni au suferit aceeași soartă, dar fiecare și-a dus crucea singur și neștiut, și fiecare și-a murit moartea într-o singurătate fără sfîrșit. Noi, omenirea întreagă, avem datoria morală de a le păstra memoria, indiferent dacă am cunoscut la rîndu-ne regimurile fără de lege, dacă le-am fost complici, cu gîndul sau cu fapta, sau dacă am închis ochii și nu ne-am lăsat atinși de tragedia care se desfășura în vecinătatea noastră. Victimele comunismului reprezintă conștiința noastră vinovată.
This is Sighetul Marmației
-
Mă uitam la clipul ăsta absolut haios, care promovează un orășel vai mama
lui din fundul lumii și îmi imaginam cum ar arăta dacă ar fi fost făcut de
româ...
Acum 55 de minute