Dacă romanele mele au ceea ce s-ar putea numi originalitate, asta se datorează libertăţii. La vîrsta de 29 de ani, mi-am spus, dintr-odată, simplu, că «vreau să scriu» şi am pus pe hîrtie primul roman. N-am fost nici chinuit de o dorinţă puternică, nici încorsetat de reguli privind felul în care trebuie scris un roman. Nu ştiam cum merg lucrurile în lumea literară şi (din fericire sau din păcate) n-aveam nici vreun model printre scriitorii consacraţi la care să mă raportez. Voiam doar să scriu, în stilul meu, un roman care să-mi reflecte sufletul – atît şi nimic mai mult. Am simţit un impuls foarte puternic şi, fără să mă gîndesc prea mult la ce avea să urmeze, m-am aşezat la birou şi am început să scriu la întîmplare. Iar cînd făceam asta, aveam un sentiment foarte viu de plăcere şi libertate.
Ce mi-a plăcut (săptămâna 404)
-
Hai că între timp a reușit să vină și primăvara. Sper să rămână așa.
Qatarsis (minunat articol, vreau și eu să scriu într-o zi pe subiectul
„doar banii c...
Acum 2 ore