Dacă romanele mele au ceea ce s-ar putea numi originalitate, asta se datorează libertăţii. La vîrsta de 29 de ani, mi-am spus, dintr-odată, simplu, că «vreau să scriu» şi am pus pe hîrtie primul roman. N-am fost nici chinuit de o dorinţă puternică, nici încorsetat de reguli privind felul în care trebuie scris un roman. Nu ştiam cum merg lucrurile în lumea literară şi (din fericire sau din păcate) n-aveam nici vreun model printre scriitorii consacraţi la care să mă raportez. Voiam doar să scriu, în stilul meu, un roman care să-mi reflecte sufletul – atît şi nimic mai mult. Am simţit un impuls foarte puternic şi, fără să mă gîndesc prea mult la ce avea să urmeze, m-am aşezat la birou şi am început să scriu la întîmplare. Iar cînd făceam asta, aveam un sentiment foarte viu de plăcere şi libertate.
This entry was posted
on miercuri, martie 07, 2018
.