Steinbeck - Joia dulce  

Posted by: Horia

In Monterey, pe coasta Californiei, joia dulce urmeaza dupa o zi rea, dupa o zi plina de naduf, in care totul merge de‑a‑ndoaselea. Prin Joia dulce, John Steinbeck isi reamin­teste de scenele din Strada Sardinelor – locurile sordide, gramezile de gunoaie si hotelurile mizere din Monterey, dar si personajele sale: Doc, acum maturizat dupa ce s‑a intors din razboi, Fauna, misterioasa matroana a bordelului de prin partea locului, Hazel, o puslama menita sa ajunga pre­sedinte al Americii, sau Suzy, de curind ridicata la rangul de vedeta a prostitutiei. Mica sleahta ce alcatuieste comu­nitatea locala pune la cale un bal mascat menit sa‑i schimbe viata lui Doc: sa‑l insoare. Sfirsitul petrecerii, reluarea vietii obisnuite, dragostea lui Suzy pentru Doc, iubirea lui Doc pentru Suzy, micile iesiri in decor ale cite unui personaj sint culoarea stridenta ce se pierde intr‑un fundal framintat, greu de schimbat de veselia unui bal mascat.

... o apologie a iubirii si o meditatie asupra scriiturii. Appelfeld urmareste cu o subtilitate fascinanta sentimentele care se infiripa treptat intre Ernest, un scriitor septuagenar bolnav si macinat de ura, si menajera sa Irena, o tinara lipsita de cultura, in fiinta careia se contopesc insa nobletea sufleteasca si intelepciunea evreilor care traiesc in spiritul traditiei si al iubirii de Dumnezeu. Aceasta intilnire providentiala il ajuta pe Ernest sa regaseasca, dupa indelungi ani de rataciri, calea catre originile sale, catre limba sa materna si catre dragostea de inaintasi, care devine forta vitala a creatiei lui. Refacind in sens invers drumul vietii, Ernest asterne pe hirtie episoade cutremuratoare din adolescenta sa de activist in Organizatia de Tineret a Partidului Comunist si din anii petrecuti ca ofiter in Armata Rosie, straduindu-se sa ajunga in timpul care i-a mai ramas de trait la primele amintiri ale unei memorii palimpsestice.

In noua sa colectie de povestiri, care, poate nu intimplator, imprumuta titlul celui de-al doilea volum de proza scurta al lui Ernest Hemingway, Haruki Murakami deseneaza relieful interior al unor barbati care fie au pierdut, fie n-au avut nicicind pe cineva. Fara ezitari, abil si nuantat, Murakami exploreaza peisajul lucrurilor care ii unesc sau ii despart pe barbati de femei, vorbind despre singuratatea barbatului, sexualitate si excentricitate, despre pierderi, regasiri si efectele devastatoare ale unor evenimente aparent minore; personajele lui sint minate in lupta de permanenta cautare a unui echilibru, a unui adevar si a unui fel de a-ti trai viata care sa impace sinele tau adevarat cu asteptarile celorlalti.

Serge Alexandre se afla in cautarea tatalui, personaj fantomatic care aparuse pentru scurt timp in viata lui in adolescenta si care incercase sa-l omoare, impingindu-l pe sine intr-o statie de metrou. Au trecut zece ani de atunci. In vremurile tulburi ale Ocupatiei, Serge isi regaseste tatal in mijlocul unui grup obscur de la hanul Clos-Foucre, dintr-un sat de la marginea padurii Fontainebleau. Toti acei indivizi erau implicati in publicarea unui jurnal de denunt si santaj. Mai mult decit atit, tatal poarta un alt nume si nu-si recunoaste presupusul fiu. Oare totul s-a petrecut doar in inchipuirea tinarului? Va reusi el sa-si salveze parintele, un evreu deloc ingrijorat de riscurile la care se expune, de legaturile pe care le are?

Fante - Intreaba praful  

Posted by: Horia

...povestea lui Arturo Bandmi, un tinar scriitor din Los Angeles-ul trepidant al anilor '30 care se indragosteste nebuneste de senzuala si incontanstanta Camilla Lopez, o chelnerita mexicana dependenta de marijuana si de o relatie fara speranta cu un bolnav de tuberculoza. Incercind sa supravietuiasca intr-o lume dominata de prejudecati rasiale si suficienta, tinarul persevereaza pina cind, intr-un final, isi vede publicat primul roman. Insa, din acest moment, soarta ii joaca feste, punind sub semnul intrebarii vocatia si fericirea lui Bandini.

Palatul Puricilor foloseste cu ingeniozitate structura narativa din O mie si una de nopti, ramificind naratiunea principala in nenumarate povesti, care mai de care mai amuzanta si mai uimitoare. Ceea ce leaga toate aceste intimplari este locul in care se petrec – Palatul Bomboana, o cladire de apartamente de pe strada Cabal, construita pe la jumatatea secolului XX de un cuplu de imigranti rusi. Altadata plin de farmec si cu personalitate, acum insa cazut in paragina, invadat de gunoaie si de paraziti de toate soiurile, Palatul Puricilor, asa cum a ajuns sa fie poreclit, este populat de personaje curioase, de la pitorestii coafori Celal si Cemal la obsedata de curatenie Tijen Igiena, familia Fiii-cei-iuti-din-fire, urmarita de blestemul nasurilor, sau frumoasa Amanta Trista. Palatul Puricilor este, de fapt, o metafora a Istanbulului, cu amestecul lui de vechi si nou, splendoare si mizerie si diversitatea lui culturala cuceritoare.