Magistratul nu are nume, ci doar o misiune: trebuie să împartă dreptatea într-un fort situat departe de inima Imperiului. Iar acest fort se află, se spune, sub ameninţarea barbarilor. Nimeni nu ştie precis cum arată şi cum se comportă aceştia. Contează doar veghea perpetuă şi îndeplinirea datoriei faţă de Imperiu. Dar cînd în fort îşi face apariţia colonelul Joll, purtătorul trufaş al ordinelor de la centru, contururile ferme ale lucrurilor şi certitudinile omului legii încep să se estompeze. Colonelul dă dovadă de cruzime gratuită, de inflexibilitate criminală, de dispreţ suveran faţă de semeni. Încet-încet, îl descoperim şi pe barbar: el nu este vînătorul care depinde de toanele naturii sau cerşetorul momit de aburii unei cafele, ci tocmai eroul civilizator în epoleţi, instalat în voluptatea torturii şi venit să-i convingă cu biciul pe cei care nu se supun orbeşte unor legi absurde.
Oz - Fima
Posted by: Horia
Copleșit de vinovăție din cauza crimelor și violențelor din țara sa, de care se simte personal responsabil, Fima descoperă, la cincizeci și patru de ani, că și-a irosit farmecul, talentul literar, șansa unei cariere universitare și posibilitatea de a-și întemeia o familie visînd să ajungă la putere și să restabilească pacea în Israel. Moartea tatălui său îl face să-și dea seama că, deși nu-și poate împlini visul, este capabil să contribuie la realizarea acestuia ajutîndu-i pe cei cărora le stă în putere să schimbe fața lumii.
Cela - Stupul
Posted by: HoriaSaramago - De la statuie la piatră
Posted by: HoriaCortázar - Axolotul. Povestiri cu cronopi şi glorii
Posted by: HoriaCarey - Parrot şi Olivier în America
Posted by: Horia
Olivier, fiul unor nobili francezi care au scăpat ca prin urechile acului de ghilotina Revoluţiei Franceze, este trimis de către familia sa în Statele Unite ale Americii pentru a fi la adăpost de ameninţarea care încă planează asupra aristocraţiei. Aici, tînărul snob, naiv şi visător va trebui să facă faţă Lumii Noi, avându-l alături în aventura sa americană pe John Larrit, supranumit Parrot, ca secretar-servitor.
Yan Lianke - Bucurați-vă de viață
Posted by: Horia
Totul începe cu un eveniment climatic neobișnuit, de inspirație mistică. În Shouhuo, un sat uitat din rărunchii munților Balou, oamenii trăiau departe de ochiul vigilent al guvernului. Mîncare aveau din belșug, la fel și motive pentru a se considera pe deplin fericiți. Pînă cînd culturile și traiul lor sînt amenințate de un viscol care nu mai contenește timp de șapte zile în miezul verii. Zăpada le-a distrus recoltele şi i-a condamnat la foamete. Dar prefectului Liu îi vine o idee salvatoare pentru săteni și profitabilă pentru cariera sa: să cumpere trupul îmbălsămat al lui Lenin din Rusia și să-l instaleze într-un mausoleu în China. Turiștii ar urma să vină buluc, garantîndu-le bunăstarea și consfințind căsătoria simbolică dintre capitalism și comunism. Ca să obțină banii necesari pentru această stranie investiție, sătenii din Shouhuo pun pe roate o trupă de saltimbanci. Cea mai mare parte dintre cei 197 de săteni sunt orbi, surzi, muți, paralitici sau șchiopi. În spectacolul lor și-au găsit locul cele mai năstrușnice probe: șchiopii se luau la întrecere cu oamenii normali, chiorul băga ața prin urechile a opt și chiar zece ace, femeia paralitică broda porci, câini și pisici pe frunzele copacilor, surdul își atîrna artificii de urechi și le dădea foc. Așa pornesc oamenii din Shouhuo în aventura vieţii lor, care îi va purta pe culmile celebrităţii şi ale bogăţiei, dar și prin străfundurile negre ale suferinței.
Kadare - Firmanul orb
Posted by: HoriaCortázar - Toate focurile, focul
Posted by: HoriaVonnegut - Leagănul pisicii
Posted by: HoriaMcLain - Zbor în jurul soarelui
Posted by: HoriaYourcenar - Ca o apă care curge
Posted by: HoriaYamamoto - Enigma Rikyū
Posted by: HoriaGhosh - Un potop de foc
Posted by: HoriaSteinbeck - Poneiul roșu
Posted by: Horia
... patru nuvele ce îl au ca protagonist pe Jody Tiflin, un băiat de zece ani, a cărui viață la ferma părinților săi de la poalele munților Gabilan stă sub semnul tensiunii dintre severitatea paternă și dorința de aventură. Jody are parte de o serie de experiențe ce îl pun în contact nemijlocit cu nașterea și moartea, la care asistă fără să vrea și care îl marchează.
Mo Yan - Femeia cu buchetul de flori și alte povestiri
Posted by: HoriaLlosa - Cinci Colțuri
Posted by: Horia
Peru, sfîrşitul secolului XX, ultimele luni de dictatură a lui Alberto Fujimori şi a omului său de încredere, „Doctorul“ Vladimiro Montesinos – şeful serviciilor secrete. Quique Cárdenas Sommerville, un respectat om de afaceri, trăieşte fericit cu soţia sa, Marisa, care pe neaşteptate începe o aventură erotică împreună cu Chabela, prietena ei cea mai bună. Viaţa lui se complică periculos când Rolando Garro, directorul unui săptămînal de scandal condus din umbră de „Doctor“, încearcă să-i distrugă reputaţia publicînd fotografii compromiţătoare.
Garcia Marquez - Colonelului n-are cine să-i scrie
Posted by: Horia
...povestea unui veteran scăpătat al Războiului de O Mie de Zile. Acesta încă nădăjduieşte că-şi va primi pensia care i-a fost promisă cu cincisprezece ani în urmă şi, prin urmare, în fiecare vineri, merge la poştă. Colonelul şi soţia sa astmatică trăiesc în sărăcie, şi-au pierdut fiul în timpul represiunii politice, nutrind speranţa că vor putea vinde cocoşul de lupte rămas de la fiul lor.
Yu Hua - În viață
Posted by: Horia
...cronica unei transformări individuale, fără nici un fel de adaos eroic, iar Xu Fugui, personaj central şi narator spumos, ajunge un maestru al supravieţuirii, captiv în labirintul a patru decenii de istorie modernă a Chinei: Războiul Civil, venirea la puterea a Partidului Comunist, Marele Salt Înainte, Revoluţia Culturală și perioada post-maoistă. Fugui nu încearcă să-și înfrîngă destinul și nici nu se răzvrătește. Povestea lui nu este cea a unei lupte continue împotriva tăvălugului istoriei, ci una a răbdării şi a bucuriei de a rămîne în viaţă.
Saramago - Ridicat de la pămînt
Posted by: Horia
...destinul mai multor generații ale familiei Mau-Tempo (Vreme-Rea), țărani săraci, fără pămînt. Desfășurat în Alentejo, o provincie din sudul Portugaliei, romanul schițează viața grea dusă de țărani pe fundalul mai multor evenimente sau fenomene politice – trecerea Portugaliei la statutul de republică, două războaie mondiale, un atentat la viața dictatorului Salazar –, care însă nu au nici un efect benefic asupra păturii de jos.
Rushdie - Doi ani, opt luni și douăzeci și opt de nopți
Posted by: Horia
Într-o dimineață, grădinarul newyorkez Geronimo descoperă uluit că nu mai poate atinge pămîntul, că a început să leviteze. Jimmy Kapoor, un tînăr contabil ce-și dorește să devină autor de romane grafice, e vizitat în miez de noapte de figura fantastică a unui supererou imaginat chiar de el. Tînăra mondenă Teresa Saca dobîndește puterea de a lansa fulgere ucigătoare și o folosește din plin. Toate astea se întîmplă după o furtună devastatoare, care mătură Coasta de Est a Americii și deschide porțile ce leagă lumea oamenilor de cea a basmelor, de Tărîmul Fermecat. Astfel se prefigurează un nemaivăzut Război al Lumilor, o luptă între jinnii întunecați din lumea de sus și ființele umane, aparent neputincioase, de pe pămînt.
Harper Lee - Du-te și pune un străjer
Posted by: Horia
La două decenii după evenimentele din …Să ucizi o pasăre cîntătoare, Jean Louise Finch – mai cunoscută după porecla ei, Scout – se întoarce în Maycomb, Alabama, să-și viziteze tatăl, pe Atticus, acum atins de bătrînețe și de boală. Pe fondul luptei pentru drepturile și libertățile civile care zguduie Sudul Statelor Unite, Jean Louise descoperă adevăruri tulburătoare despre familia sa, despre orașul în care a copilărit și despre oamenii care îi sînt dragi. Amintirile revin în valuri, iar valorile și opiniile ei sînt serios zdruncinate. Du-te și pune un străjer readuce în scenă multe dintre personajele romanului …Să ucizi o pasăre cîntătoare, surprinzînd în chip magistral zbuciumul unei tinere și al unei lumi care trebuie să depășească iluziile trecutului.
Munro - Ură. Prietenie. Dragoste. Căsătorie
Posted by: Horia
Viețile personajelor Munro intră brusc într-un con de lumină grație unor evenimente singulare sau unor amintiri neașteptate care trezesc, răscolitor, trecutul. Iar trecutul, așa cum descoperă eroinele ei, este făcut nu doar din ceea ce rămîne în amintire, ci și din ceea ce a fost uitat. Trecutul dăinuie undeva, în imediata vecinătate a aducerii aminte - pînă în clipa în care piesele de puzzle se regrupează subit, stîrnind de cele mai multe ori suferință. Femeile privesc înapoi la cele care-au fost în tinerețe, la căsătoriile făcute de timpuriu, pe cînd erau naive și încrezătoare, la soții dificili, cu tabieturile lor pretențioase. Toate trăiesc un fel de disperare subliminală, regretul a ceea ce ar fi putut să fie, al alegerilor pe care nu le-au facut, al amintirilor suprimate într-un gest precaut de echilibru emoțional. Dar în viețile acestea există în același timp speranță, există o a doua șansă, există oameni care se reinventează, care se iau la trîntă cu viața, care au mers înainte și au curajul de a regăsi amintiri ascunse, de a trece dincolo de ceea ce a reținut memoria.
Shalev - Fărîme de viață
Posted by: Horia
Zăcînd la pat în micul ei apartament din Ierusalim, Hemda Horowitz își analizează cu amărăciune întreaga viață: tinerețea petrecută în kibbutz, căsătoria lipsită de iubire și înstrăinarea de cei doi copii ai ei, Avner și Dina. Numeroasele sale eșecuri – ca fiică, soție și mamă – se răsfrîng dezastruos asupra destinelor fiului și fiicei sale. Avner a ajuns un avocat mediocru, frustrat, prizonier într‑o căsnicie plină de ranchiună, iar Dina și‑a sacrificat cariera universitară pentru a‑i dărui fiicei sale iubirea pe care n‑a primit‑o de la propria mamă. Fiecare personaj încearcă să îndrepte însă greșelile trecutului și să găsească o ieșire din capcană prezentului dezolant.
Makine - Iubirea omenească
Posted by: HoriaHarper Lee - ...Să ucizi o pasăre cîntătoare
Posted by: Horia
Scout Finch este martoră la întîmplările dramatice declanșate într-un orășel sudist atunci cînd un bărbat de culoare este acuzat că a violat o femeie albă. Tatăl naratoarei, Atticus, desemnat ca avocat al apărării, trebuie să țină piept unor prejudecăți pînă atunci latente și, din acest moment, Scout și fratele ei, Jem, sînt atrași într-o succesiune rapidă de evenimente care le depășesc înțelegerea. Pe timpul procesului, orășelul decade treptat în grotesc și violență, însă există oameni care nu se lasă contaminați de setea generală de răzbunare, iar Atticus Finch rămîne reperul moral care îi oferă lui Scout un punct de vedere empatic și echilibrat.























