Iubita mea, Sputnik este o poveste de dragoste moderna, cu accente de roman politist. Intr-o primavara, la virsta de douazeci si doi de ani, Sumire, o tinara nonconformista ce viseaza sa devina scriitoare, se indragosteste pentru prima oara in viata. Este o dragoste coplesitoare, ca o tornada ce se napusteste peste o cimpie intinsa. De aceea, pentru Sumire nu conteaza faptul ca persoana de care se indragostise este cu saptesprezece ani mai in virsta ca ea si, mai mult, ca este tot femeie. Cele doua isi petrec vara pe o mica insula din arhipelagul grecesc. La un moment dat, Sumire dispare fara urma. Nimeni nu reuseste sa o gaseasca sau sa explice disparitia misterioasa. In cautarea ei porneste si K, un prieten foarte apropiat. Este singurul care intelege ca, pentru Sumire, aceasta era singura solutie de a-si implini dragostea. Ramine totusi speranta reintilnirii intr-o lume posibila si „de partea cealalta a oglinzii”.

Irene, protagonista de 35 de ani a acestui roman, îl cunoaşte la mare pe Franz, un tânăr turist german pe care îl găseşte beat într-o cârciumă şi îl ajută să ajungă la hotel. Aşteptându-şi actele pentru emigrare, Irene stabileşte împreună cu Franz să se revadă amândoi în Germania, după ce ea va fi părăsit „cealaltă ţară“. La aeroport nu-l va întâlni însă pe Franz, ci pe un prieten al acestuia, Stefan. După mutarea în Berlinul de Vest, prin Stefan îl cunoaşte pe Thomas, un şomer homosexual cu care reuşeşte să comunice. Serpentinele amoroase, anxietatea generată de confruntarea cu birocraţia hărţuitoare pentru imigranţi, analiza lucidă a vieţii de pe străzile metropolei şi dorul de ţara de origine atent ţinut sub control sunt descrise într-o proză concisă, minimalistă, dar cu „o comoară de imagini de neuitat". (Publishers Weekly). O carte despre alienare, căutări şi, mai ales, despre singurătate.

Romanul Blestemati poarta in sine imaginea unui Woodstock etern, cu celebritati de prima pagina batindu‑i drumurile (v‑ati putea intilni la un bulgare de popcorn caramelizat cu Frank Sinatra, John Lennon, Jackie Onassis sau chiar cu Norman Mailer), ingreunat totusi de birocratia infiora­toare a demonilor si de proiectiile nesfirsit de plicticoase ale clasicului film hollywoodian Pacientul englez. „Esti acolo, Satan ? Sint eu Madison”, striga fetita de treisprezece ani, cu mintea si limba ascutite ca briciul, care face raportul iadului de la fata locului. Expediata pe lumea cealalta de o supradoza de marijuana, Madison e nevoita sa‑si petreaca vesnicia in compania unei gasti mai pestrite decit pilulele ce asigura fericirea mamei sale multimiliardare. Impreuna cu o majoreta cu pantofi contrafacuti, cu un fotbalist, un tocilar si un punkist, Madison traverseaza Desertul de Matreata si Valea Scutecelor Folosite pentru ca, pina la urma, sa‑l infrunte pe Satan in propria fortareata draceasca.

Piesă în trei acte, Toate pisicile sunt negre este în acelaşi timp memorie personală şi memorie istorică. Tema o constituie istoria unei colonizări, iar locul desfăşurării este Mexicul antic, "singura ţară unde întrebările «Cine sunt eu?»» şi «Cine sunt tatăl meu şi mama mea?» echivalează cu întrebarea: «Ce înseamnă întreaga noastră istorie?»". Prologul autorului ne introduce în misterele artei mexicane antice, simbolizate de şarpele împodobit cu pene ce se autodevorează: imaginea lui Quetzalcóatl - zeul care i-a creat pe oameni şi care a fugit disperat după ce şi-a văzut chipul în oglindă. Acţiunea priveşte înfruntarea, în momentul culminant al întoarcerii lui Quetzalcóatl, dintre două lumi (aztecii şi conchistadorii), reprezentate de două personaje. Pe de o parte, împăratul poporului indigen Moctezuma sau "puterea fatalităţii", rămas singur şi neliniştit din pricina responsabilităţii imense pe care o impune condiţia sa de moştenitor al unei puteri pe cale de a se sfârşi. Pe de altă parte, Hernán Cortés sau "puterea voinţei", cel în care împăratul şi indigenii îl văd pe zeul Quetzalcóatl şi asupra căruia proiectează simbolul dorinţei lor de eliberare. Puntea de legătură între aceste două lumi este Malinche, indigena-amantă şi purtătoare de cuvânt a lui Cortés, cea pentru care ajungerea acestuia la putere înseamnă sfârşitul Imperiului Aztec şi începutul unei Noi Epoci.

Cele sase povestiri reunite in volumul Dupa cutremur ne ofera imaginea unui Murakami in plina forma. Toate sint legate de teribilul cutremur din 1995 care a zguduit regiunea Kobe din Japonia. Spiritul patrunzator si poetic al scriitorului urmareste destinele unor oameni condusi in acelasi timp de speranta si disperare, cutremurul fiind un ecou al trecutului de mult ingropat. Astfel, Satsuki il uraste pe fostul iubit care, cu treizeci de ani in urma, ii distrusese visul de a avea copii. Oare dorinta ei de razbunare a provocat cutremurul? Junpei s-a instrainat de parintii lui care locuiesc in Kobe, iar micuta Sara are cosmaruri in care „nenea Cutremur” incearca sa o bage intr-o cutie. Miyake si-a parasit familia si aprinde focuri pe plaja. Katagiri se intoarce acasa, unde il asteapta o broasca uriasa, ce are o misiune speciala: sa salveze Tokyo-ul de o rima imensa care, cind se-nfurie, provoaca cutremure, iar acum e foarte furioasa.

La aproape zece ani după ce a devenit pentru prima oară bunic, Harry „Rabbit" Angstrom se odihneşte. Fiul lui, Nelson, a preluat afacerea familiei, salonul Springer Motors, iar el şi Janice au o noră docilă şi doi nepoţei pe care simţul comun i-ar cataloga drept adorabili. Cuplul, de acum împăcat cu trecutul, îşi împarte existenţa între „bârlogul" din Penn Park şi un cochet apartament într-un complex reziden-ţial din Florida. Însă echilibrul este aparent şi precar, iar tabloul în culori suprasaturate care înfăţişează familia ideală e la fel de adevărat ca o imagine dintr-un pliant turistic promovând America post-Reagan, în realitate măcinată de tensiuni sociale şi de SIDA. Nelson, respectabilul director al reprezentanţei Toyota, sucombă în faţa cocainei şi pune în pericol atât bunăstarea, cât şi fericirea familiei. Încercările de redresare afectează toate certitudinile şi constantele vieţii lui Rabbit, iar acesta, zdruncinat şi de vestea unei grave boli de inimă, comite din nou una dintre irezistibilele transgresiuni care i-au marcat existenţa. Hazardul nu îi va mai permite însă să-şi ispăşească această vină în timp, aşa cum se obişnuise, ci îi va acorda lui Rabbit impunitatea supremă.

Bastarda Istanbulului este un roman fascinant, plin de forta, ironie si culoare, in care se impletesc libertatea si opresiunea, cultul trecutului si refuzul sistematic al acestuia, misticismul si agnosticismul, realul si fantasticul, memoria si uitarea. Abordarea indrazneata a trecutului violent al tarii sale, a conflictelor politice si etnice, si in special refe­rintele la genocidul armean din 1915, i-au atras de altfel lui Elif Shafak acuzatia de „ofensa la adresa identitatii turce”, acuzatie la care s-a renuntat in cele din urma in septembrie 2006, din lipsa de probe. Bastarda Istanbulului nu este cartea unei singure povesti, in cuprinsul sau scriitoarea tese cu maiestrie firele unui sir nesfirsit de istorii care se ramifica, se pierd o clipa in negura trecutului, ies din nou la suprafata, se intersecteaza, se impletesc.

Cain reia intr-o perspectiva moderna povestea biblica a lui Cain si Abel. Dupa ce isi ucide fratele intr-un moment de frustrare, Cain ajunge la o intelegere cu un Dumnezeu care capata o ciudata aparenta dictatoriala si scapa condamnat la vesnica pribegie, cu un sac de merinde si avind drept tovaras un magar. Cutreierind lumea si timpurile, tinarul calator perturba povestile unei intregi distributii de personaje familiare – Noe, Moise, Isaac –, alterind pentru totdeauna cursul legendelor de-a lungul drumului. Cu caracterul sau nevolnic si cu desavirsire uman, Cain se straduieste sa inteleaga ideea credintei, socotelile si faptele unui Dumnezeu de nepatruns. Fara sa renunte la umor, romanul incheie o cariera scriitoriceasca remarcabila, ridicind o ultima intrebare in privinta vietii.

Romanul Pianista o are in prim-plan Erika Kohut, o femeie nemaritata in virsta de treizeci si cinci de ani, care a fost sacrificata de mama sa autoritara pe altarul artei. Din nefericire, Erika nu este intr-atit de talentata incit sa devina pianista de concert, astfel ca se resemneaza cu statutul de profesoara la Conservatorul din Viena, la mijlocul anilor ’70. Ea inca locuieste cu mama sa si toata lumea o considera o fiica-model. Erika isi dezvaluie insa si o latura violenta, perversa: se duce la peep show-uri, frecventeaza localuri dubioase unde imigranti turci si sirbo-croati agata femei, totul culminind cu o scena de automutilare in care isi taie labiile. Cind unul dintre studenti se indragosteste de ea, Erika il supune unor ritualuri sado-masochiste inainte sa se culce cu el. Dragostea imposibila dintre cei doi o impinge la sinucidere.

Polly, Dennis, Angela, Adrian impreuna cu ceilalti prieteni si colegi de scoala sint legati de traditie si de dogmele Bisericii Catolice, dar, in acelasi timp, simt tentatiile societatii libertine – aparitia pilulei anticonceptionale, disparitia iadului si crearea organizatiei Catolici pentru o Biserica Deschisa. In anii ’60, lucrurile urmau sa se schimbe radical. Era inevitabil. Totusi... Totusi, cit pot sa-ntinda coarda? Pina unde isi pot permite sa mearga? Si unde se vor opri, daca se vor opri vreodata?

O meditaţie melancolică asupra capriciilor istoriei şi a ravagiilor timpului, care destramă familii şi năruie realităţi aparent imuabile, Cronică în piatră urmăreşte destinul unui oraş din munţii Albaniei, ale cărui ziduri sunt zguduite de invaziile succesive pe care le aduce al Doilea Război Mondial. Microromanul Vremea nebuniei este continuarea, la câţiva ani după sfârşitul războiului, a poveştilor din oraşul Gjirokaster. Acest epilog nu marchează întoarcerea la normalitate, ci consfinţeşte schimbarea iremediabilă pe care au suferit-o oamenii, locurile şi vremurile.

Roberto della Griva, un tinar nobil italian din secolul al XVII-lea insarcinat cu o misiune delicata si primejdioasa, a supravietuit razboiului, Bastiliei, santajului politic, calatoriei pe mari si naufragiului, pentru a se pomeni izolat pe un vas in mijlocul Pacificului. Daca ar ajunge la insula pe care o are in fata, nu doar soarta lui, ci insusi cursul timpului s-ar putea modifica, dar Roberto nu stie sa inoate… In acest roman care imbina dragostea, aventura, cunoasterea si intriga politica, Eco ofera o adevarata lectie de naratologie, schimbind frecvent registrele povestirii si recurgind la spectaculoase volute stilistice. Roman-scoala al postmodernismului literar, Insula din ziua de ieri este totodata o splendida utopie a depasirii limitelor.

„Schimb de dame” se inscrie in traditia satirica a romanului de campus, initiata de Kingsley Amis si Malcom Bradbury, succesul sau fiind garantat de reteta care se bazeaza pe situatii conventionale tratate in maniera persiflanta, pe utilizarea parodica a elementelor literaturii sentimentale sau senzationale si, nu in ultimul rind, pe destructurarea discursului narativ. Este povestea unui banal program vizind schimbul de profesori intre o universitate britanica si una americana, care capata proportii suprarealiste, rezultate, pe de o parte, din socurile culturale suferite de protagonisti, iar pe de alta din absorbtia lor deplina de catre mediile vizate.

Viaţa unui băiat de zece ani se schimbă odată cu mutarea familiei sale în provincie. Şcoala nouă, colegii noi, regulile şi ritualurile la fel de noi sunt tot atâtea provocări pentru copilul a cărui ambiţie este să fie cel mai bun din clasă. Pe de altă parte, viaţa într-un orăşel din Africa de Sud a anilor '50 îi deschide ochii asupra unor probleme pe care până atunci nu le bănuise – relaţiile între părinţii săi, locul său în familie, prejudecăţile rasiale şi provinciale, inegalităţile sociale, cruzimea copiilor şi a adulţilor – şi pe care încearcă să şi le explice. Aşa cum încearcă să răspundă întrebărilor tot mai tulburătoare legate de propriile sale simţăminte şi trăiri, pe care şi le descoperă treptat, cu uimire şi teamă. Doar iubirea pentru veld (câmpia nesfârşită unde se află paradiziaca fermă a bunicilor lui) îi dă sentimentul de apartenenţă la un spaţiu ce pare imuabil.

Visator si naiv, Andreas Sam este un martor inocent, care incearca sa-si pastreze candoarea copilareasca in timpul dezintegrarii atotcuprinzatoare a societatii si naturii umane. Desi povestirile cuprinse in acest volum sint lirice, dovedind talentul poetic al lui Kis, ecouri ale spaimei, suferintei, autoamagirii si deziluziei se ingramadesc in mintea lui Andi, pe masura ce Kis modeleaza un cadru prin care sa priveasca evenimente cutremuratoare ce ramin stranii, fascinante, de neuitat.

Pierdut in America e cartea unui emigrant: ingrozit de perspectiva atacarii Poloniei, tara sa natala, de catre Germania nazista, tanarul scriitor Isaac Bashevis
Singer fuge din Lumea Veche...
Obosit de dificultatile debutului sau literar in Varsovia , ca si de saracia lucie in care traise, isi pune sperantele in America, dar acolo - in conditia grava a
necunoscutului - se simte mereu inadaptat.
In pofida nostalgiilor, a caderii nervoase, a dificultatilor amplificate subiectiv de o sensibilitate acuta, geniul triumfa.

Structurat in 18 capitole, fiecare echivalent cu cite o nuvela aproape autonoma, romanul urmareste, pe parcursul unui an si jumatate, intimplarile, cind hazlii, cind dramatice, ale personajului principal, un copil de 11 ani pe nume Dzsata, al carui tata e "reeducat prin munca" la Canalul Dunare-Marea Neagra din pricina semnarii unei petitii cu continut critic la adresa regimului, ceea ce il face vinovat de "activitati subversive antistatale".

Fanny Tarrant, o jurnalista de temut, il distruge intr-un reportaj-interviu pe prietenul sotilor Ludlow, Sam Sharp, un scenarist de mare succes in Anglia, care ajunge sa fie angajat la Hollywood. Sam Sharp pune la cale un plan de razbunare impreuna cu Adrian Ludlow, o fosta mare speranta a literaturii engleze, care s-a retras cu sotia intr-o vila de la tara. Pretextul razbunarii este un interviu acordat de Adrian tinerei ziariste. Dar atunci cind Fanny Tarrant intra in casa familiei Ludlow, declanseaza un intreg sir de revelatii, dezgropind secrete ascunse si dezvaluind crudul adevar.

Profesorul Augustin Gora, exilat de mult in America, este confruntat cu aparitia neasteptata a fostei sale sotii, Lu, si a varului si iubitului ei, Peter Gaspar. In vreme ce Gora si Peter incearca sa restabileasca un vechi dialog, acesta din urma, devenit un improvizat profesor de colegiu, primeste o stranie scrisoare de amenintare cu moartea, despre care autoritatile banuiesc ca ar veni dinspre un grup de exilati de extrema dreapta, suspectati de politia americana a fi asasinat un important carturar roman. Halucinante amintiri din traumatica biografie sub nazism si comunism persista in existenta personajelor. Gora se retrage tot mai mult intre carti, Peter dispare in mod misterios, iar Lu ramine obsesia luminoasa si enigmatica a celor trei barbati care au iubit-o: Gora, Peter si naratorul insusi.

O naratiune fascinanta despre iubire, esec si speranta, noul roman al lui Norman Manea este un veritabil „thriller” literar care, cu o irezistibila putere de sugestie, poarta cititorul din atmosfera comunista si postcomunista a Romaniei in tensiunile si burlescul Americii de dinainte si de dupa 11 septembrie 2001. Holocaustul si statul politist comunist, coruptia si complicitatile sub dictatura, ravagiile terorismului islamic si vulgarizarea societatii de consum sint reliefate intr-o trama epica tensionata si originala. Interogatiile autorului despre iubire si moarte, suferinta, solitudine si frumusete, exil si libertate, credinta si culpabilitate sint ale unui scriitor inconfundabil, de o seducatoare expresivitate si admirabila forta analitica. Personajele mereu captivante si vii ale romanului poseda o misterioasa iradiere pe care vizuina cartii o codifica si o reveleaza deopotriva.

Cel mai recent roman al lui Mario Vargas Llosa îmbină elemente de roman istoric cu elemente de cronică jurnalistică; acţiunea începe în Congo în 1903 şi se termină într-o închisoare din Londra anului 1916, fiind o transpunere în ficţiune a celor mai tulburători ani din viaţa unui om de legendă: Roger Casement (1864–1916), celebru diplomat britanic ajuns apoi fervent naţionalist irlandez, a cărui figură plurivalentă se stinge şi renaşte odată cu moartea sa.
Casement-eroul a fost unul dintre primii europeni care au denunţat ororile colonialismului. De pe urma călătoriilor sale în Congo-ul belgian şi în Amazonia sud-americană ne-au rămas două relatări memorabile care au zguduit societatea din vremea aceea. Cele două călătorii aveau să-l schimbe definitiv, inspirându-l să pornească pe un nou drum, de data aceasta de natură intelectuală şi civică, însă aproape la fel de distructiv. Astfel a ajuns să înfrunte o Anglie pe care o admira şi să militeze activ pentru cauza naţionalismului irlandez. Casement-omul a fost de asemenea un personaj complex: publicarea unor fragmente de jurnal, a căror paternitate rămâne îndoielnică, în ultimele zile ale vieţii sale a dat la iveală o serie de aventuri sexuale scabroase pentru care a ajuns să fie dispreţuit de mulţi dintre compatrioţii săi.
Mario Vargas Llosa aduce în prezent figura memorabilă a lui Roger Casement, prin intermediul acestui roman impresionant, cu forţa cuiva care a făcut din propria viaţă un exerciţiu de libertate intelectuală.

Romanul lui David Lodge „Racane, nu ti-e bine!” (titlul original – „Ginger, You’re Barmy!” – este primul vers dintr-o poezioara de cazarma) se ocupa de viata soldatului britanic in Armata Maiestatii Sale, in anii ’60 ai secolului XX. Mai multi tineri, din diferite zone ale Marii Britanii, absolventi ai unor scoli de calitati si calibre la fel de diferite, vin cu tot atitea povesti de viata si caractere sa-si faca serviciul militar, sa se lase adusi la un numitor comun cazon. Imaginea armatei britanice este departe de aceea a unei masini de razboi, iar autorul deghizat in personaj narator isi aminteste episoadele vietii de soldat cu acea tipica nostalgie care are darul de a transforma experientele trumatizante in anecdote picante pentru oricine a trecut prin armata. Desi organizarea serviciului militar britanic este alta decit a celui romanesc, cititorul va recunoaste limbajul si manierele de o suculenta grosolanie cazona in care abunda romanul lui David Lodge.

Plimbarea este povestea unui copil abandonat al revolutiei, un orfan al Estului la intersectia marilor conflicte ideologice. Este relatarea maturizarii sale intr-o lume framintata de insurectii impodobite cu pene de paun, marcata in egala masura de ostilitatea celor din jur si de dragostea putinilor apropiati, ce vor cadea pe rind in bratele mortii. Copilul care incarunteste in somn, blestemat parca sa-i piarda pe toti cei de care se ataseaza, deapana firul unei vieti de-o stranietate care sfirseste prin a deveni dureros de familiara. Concizia fermecator controlata a stilului contribuie in mod semnificativ la construirea unei atmosfere de un cenusiu apasator, sfisiat pe alocuri de explozii bine dozate de culori stridente.

Caietul lui Jose Saramago contine o colectie de texte scrise pentru blog, in perioada septembrie 2008 – martie 2009. Sint articole cu tenta politica, in mare parte, despre vremurile actuale, ale crizei financiare, ale abuzurilor de putere, ale nesfirsitelor razboaie religioase, insa concepute asa cum ne-a obisnuit autorul de-a lungul timpului, pornind de la o simpla premisa, construind o poveste, care treptat incepe sa semene cu realitatea noastra de toate zilele, insa pe care firul logic o arunca intr-un asemenea absurd, incit intrebarile care se impun in urma lecturii scot la iveala adevaruri dintre cele mai sumbre.

Romanul prezinta o imagine plina de ironie a Egiptului modern prin intermediul locatarilor unui bloc din centrul Cairoului. De la fiul pios al portarului, aristocratul scapatat si intelectualul homosexual la vagabonzii refugiati pe terasa si afaceristii fara scrupule care detin pravaliile de la parter, fiecare personaj reprezinta o fateta a Egiptului modern – in care coruptia politica, averile cistigate ilicit si ipocrizia religioasa se conjuga cu aroganta si agresivitatea puternicilor zilei, iar idealismul tineresc se poate transforma cu repeziciune in extremism. Tuturor acestora li se opune totusi o viziune mai veche si mai pasnica a societatii, care inca mai poate avea cistig de cauza.

A treia verigă a tetralogiei dedicate de John Updike mediocrului cetăţean american Harry Angstrom alias Rabbit, multipremiatul roman Rabbit e bogat (Rabbit is rich) ne poartă în America anilor 1979-1980, adică în plină criză energetică şi geo-politică mondială, când preţul petrolului a explodat în lumea întreagă, adepţii Ayatollahului Khomeini au luat câteva sute de ostatici americani la ambasada SUA din Teheran, iar URSS a invadat Afganistanul. Într-o spectaculoasă răsturnare de situaţie faţă de finalul volumului anterior, Întoarcerea lui Rabbit, unde ne apărea în ipostaza de şomer şi homeless (cu casa incendiată de nişte vecini „binevoitori“), îl regăsim pe Rabbit în hazlia postură de „ţăran parvenit“ al sfârşitului de secol XX, stăpân pe prospera afacere moştenită de la defunctul său socru. Banii, sexul, statutul social, ireconciliabilul război al generaţiilor dintre Rabbit şi Nelson (porecliţi Bulă şi Bulache de către infractorul de culoare ce poza în militant radical pentru drepturile omului în volumul anterior), permanenta pendulare a eroului între hedonismul exacerbat şi momentele nostalgice, de evocare a celor dispăruţi şi de anticipare a propriului sfârşit, mutaţiile suferite de imaginarul oraş Brewster sunt coordonatele pe care imaginează autorul un destin individual şi, în acelaşi timp, o copleşitoare frescă a societăţii americane. Nelson, cel care la vârsta de treisprezece ani îşi critica tatăl pentru iresponsabilitatea, misoginismul şi rasismul lui, devine o copie perfectă a părintelui său, îi împărtăşeşte prejudecăţile şi îi copiază la indigo comportamentul reprobabil din Fugi, Rabbit, demonstrând că, dincolo de iluzia unicităţii fiecărei existenţe, oamenii nu fac decât să reia roluri dinainte scrise, şi că istoria se repetă de la o generaţie la alta.

Inspirat din experienta personala a autoarei, descendenta a unei familii de emigranti cu radacini multietnice si educatie anglo‑indiana, romanul Mostenitoarea tarimului pierdut este o descriere seducator de exacta a mozaicului unei lumi in care modernitatea si traditia incearca sa convietuiasca pasnic in noua epoca a globalizarii. O adolescenta, un bunic ursuz, un meditator de matematica, un bucatar si fiul acestuia, emigrat in S.U.A, sint personajele principale ale unei povesti ce se tese delicat, cu tuse fine de umor, cu intelegere, caldura, inteligenta emotionala si profunzime morala, marca a unei prozatoare autentice. Dind dovada de o usurinta a observatiei si o fluiditate a stilului iesite din comun, Kiran Desai creeaza un univers fictional emotionant, mustind de viata, tristete si umanitate, in care se topesc zeci de istorii ce compun o lume pe care orice cititor familiarizat cu experienta emigrarii, ca imigrant sau ruda ramasa acasa a celui emigrat, o va recunoaste instantaneu ca fiind (si) a sa.

Farime de memorii este o carte de amintiri de pe vremea cind Jose Saramago, Zezito, cum il strigau acasa, era doar „o farima de om” care se aventura sa exploreze imprejurimile neintinate de civilizatie ale satului Azinhaga. Scriitorul descrie cu umor si tandrete relatia sa cu natura si oamenii, primele iubiri, atractia fata de cuvintele scrise, iar perspectiva copilului si felul sau de a intelege lumea, mijind in mijlocul unor vremuri grele, de saracie si analfabetism, sint corectate si completate cu ajutorul imaginatiei, singura unealta care aduce inapoi la viata lucrurile ce au incetat sa existe si pe cei ce au incetat sa mai fie. Povestea lui Zezito, pe cit de frumoasa, pe atit de emotionanta, este insotita de fotografii de familie, cu comentariile autorului.

În vara lui 1989, în plin deşert, în orăşelul Tel Keidar, povestea de dragoste dintre Teo, un inginer sexagenar, şi Noa, o mai tânără profesoară, se dezintegrează încet. Moartea unui elev în circumstanţe ciudate pune toată comunitatea în alertă. Sosirea tatălui, care, în memoria fiului său, o convinge pe Noa să se ocupe de construirea unu institut pentru îngrijirea adolescenţilor drogaţi, stârneşte suspiciune. Cu o profundă înţelegere a fiinţei umane, Amos Oz scrie o istorie amară şi tandră despre ambiţii frustrate şi iubiri neîmplinite, într-un roman dens, cu oaze de poezie şi de ironie fină.