Romanul Pianista o are in prim-plan Erika Kohut, o femeie nemaritata in virsta de treizeci si cinci de ani, care a fost sacrificata de mama sa autoritara pe altarul artei. Din nefericire, Erika nu este intr-atit de talentata incit sa devina pianista de concert, astfel ca se resemneaza cu statutul de profesoara la Conservatorul din Viena, la mijlocul anilor ’70. Ea inca locuieste cu mama sa si toata lumea o considera o fiica-model. Erika isi dezvaluie insa si o latura violenta, perversa: se duce la peep show-uri, frecventeaza localuri dubioase unde imigranti turci si sirbo-croati agata femei, totul culminind cu o scena de automutilare in care isi taie labiile. Cind unul dintre studenti se indragosteste de ea, Erika il supune unor ritualuri sado-masochiste inainte sa se culce cu el. Dragostea imposibila dintre cei doi o impinge la sinucidere.

Polly, Dennis, Angela, Adrian impreuna cu ceilalti prieteni si colegi de scoala sint legati de traditie si de dogmele Bisericii Catolice, dar, in acelasi timp, simt tentatiile societatii libertine – aparitia pilulei anticonceptionale, disparitia iadului si crearea organizatiei Catolici pentru o Biserica Deschisa. In anii ’60, lucrurile urmau sa se schimbe radical. Era inevitabil. Totusi... Totusi, cit pot sa-ntinda coarda? Pina unde isi pot permite sa mearga? Si unde se vor opri, daca se vor opri vreodata?

O meditaţie melancolică asupra capriciilor istoriei şi a ravagiilor timpului, care destramă familii şi năruie realităţi aparent imuabile, Cronică în piatră urmăreşte destinul unui oraş din munţii Albaniei, ale cărui ziduri sunt zguduite de invaziile succesive pe care le aduce al Doilea Război Mondial. Microromanul Vremea nebuniei este continuarea, la câţiva ani după sfârşitul războiului, a poveştilor din oraşul Gjirokaster. Acest epilog nu marchează întoarcerea la normalitate, ci consfinţeşte schimbarea iremediabilă pe care au suferit-o oamenii, locurile şi vremurile.

Roberto della Griva, un tinar nobil italian din secolul al XVII-lea insarcinat cu o misiune delicata si primejdioasa, a supravietuit razboiului, Bastiliei, santajului politic, calatoriei pe mari si naufragiului, pentru a se pomeni izolat pe un vas in mijlocul Pacificului. Daca ar ajunge la insula pe care o are in fata, nu doar soarta lui, ci insusi cursul timpului s-ar putea modifica, dar Roberto nu stie sa inoate… In acest roman care imbina dragostea, aventura, cunoasterea si intriga politica, Eco ofera o adevarata lectie de naratologie, schimbind frecvent registrele povestirii si recurgind la spectaculoase volute stilistice. Roman-scoala al postmodernismului literar, Insula din ziua de ieri este totodata o splendida utopie a depasirii limitelor.

„Schimb de dame” se inscrie in traditia satirica a romanului de campus, initiata de Kingsley Amis si Malcom Bradbury, succesul sau fiind garantat de reteta care se bazeaza pe situatii conventionale tratate in maniera persiflanta, pe utilizarea parodica a elementelor literaturii sentimentale sau senzationale si, nu in ultimul rind, pe destructurarea discursului narativ. Este povestea unui banal program vizind schimbul de profesori intre o universitate britanica si una americana, care capata proportii suprarealiste, rezultate, pe de o parte, din socurile culturale suferite de protagonisti, iar pe de alta din absorbtia lor deplina de catre mediile vizate.

Viaţa unui băiat de zece ani se schimbă odată cu mutarea familiei sale în provincie. Şcoala nouă, colegii noi, regulile şi ritualurile la fel de noi sunt tot atâtea provocări pentru copilul a cărui ambiţie este să fie cel mai bun din clasă. Pe de altă parte, viaţa într-un orăşel din Africa de Sud a anilor '50 îi deschide ochii asupra unor probleme pe care până atunci nu le bănuise – relaţiile între părinţii săi, locul său în familie, prejudecăţile rasiale şi provinciale, inegalităţile sociale, cruzimea copiilor şi a adulţilor – şi pe care încearcă să şi le explice. Aşa cum încearcă să răspundă întrebărilor tot mai tulburătoare legate de propriile sale simţăminte şi trăiri, pe care şi le descoperă treptat, cu uimire şi teamă. Doar iubirea pentru veld (câmpia nesfârşită unde se află paradiziaca fermă a bunicilor lui) îi dă sentimentul de apartenenţă la un spaţiu ce pare imuabil.

Visator si naiv, Andreas Sam este un martor inocent, care incearca sa-si pastreze candoarea copilareasca in timpul dezintegrarii atotcuprinzatoare a societatii si naturii umane. Desi povestirile cuprinse in acest volum sint lirice, dovedind talentul poetic al lui Kis, ecouri ale spaimei, suferintei, autoamagirii si deziluziei se ingramadesc in mintea lui Andi, pe masura ce Kis modeleaza un cadru prin care sa priveasca evenimente cutremuratoare ce ramin stranii, fascinante, de neuitat.

Pierdut in America e cartea unui emigrant: ingrozit de perspectiva atacarii Poloniei, tara sa natala, de catre Germania nazista, tanarul scriitor Isaac Bashevis
Singer fuge din Lumea Veche...
Obosit de dificultatile debutului sau literar in Varsovia , ca si de saracia lucie in care traise, isi pune sperantele in America, dar acolo - in conditia grava a
necunoscutului - se simte mereu inadaptat.
In pofida nostalgiilor, a caderii nervoase, a dificultatilor amplificate subiectiv de o sensibilitate acuta, geniul triumfa.

Structurat in 18 capitole, fiecare echivalent cu cite o nuvela aproape autonoma, romanul urmareste, pe parcursul unui an si jumatate, intimplarile, cind hazlii, cind dramatice, ale personajului principal, un copil de 11 ani pe nume Dzsata, al carui tata e "reeducat prin munca" la Canalul Dunare-Marea Neagra din pricina semnarii unei petitii cu continut critic la adresa regimului, ceea ce il face vinovat de "activitati subversive antistatale".

Fanny Tarrant, o jurnalista de temut, il distruge intr-un reportaj-interviu pe prietenul sotilor Ludlow, Sam Sharp, un scenarist de mare succes in Anglia, care ajunge sa fie angajat la Hollywood. Sam Sharp pune la cale un plan de razbunare impreuna cu Adrian Ludlow, o fosta mare speranta a literaturii engleze, care s-a retras cu sotia intr-o vila de la tara. Pretextul razbunarii este un interviu acordat de Adrian tinerei ziariste. Dar atunci cind Fanny Tarrant intra in casa familiei Ludlow, declanseaza un intreg sir de revelatii, dezgropind secrete ascunse si dezvaluind crudul adevar.

Profesorul Augustin Gora, exilat de mult in America, este confruntat cu aparitia neasteptata a fostei sale sotii, Lu, si a varului si iubitului ei, Peter Gaspar. In vreme ce Gora si Peter incearca sa restabileasca un vechi dialog, acesta din urma, devenit un improvizat profesor de colegiu, primeste o stranie scrisoare de amenintare cu moartea, despre care autoritatile banuiesc ca ar veni dinspre un grup de exilati de extrema dreapta, suspectati de politia americana a fi asasinat un important carturar roman. Halucinante amintiri din traumatica biografie sub nazism si comunism persista in existenta personajelor. Gora se retrage tot mai mult intre carti, Peter dispare in mod misterios, iar Lu ramine obsesia luminoasa si enigmatica a celor trei barbati care au iubit-o: Gora, Peter si naratorul insusi.

O naratiune fascinanta despre iubire, esec si speranta, noul roman al lui Norman Manea este un veritabil „thriller” literar care, cu o irezistibila putere de sugestie, poarta cititorul din atmosfera comunista si postcomunista a Romaniei in tensiunile si burlescul Americii de dinainte si de dupa 11 septembrie 2001. Holocaustul si statul politist comunist, coruptia si complicitatile sub dictatura, ravagiile terorismului islamic si vulgarizarea societatii de consum sint reliefate intr-o trama epica tensionata si originala. Interogatiile autorului despre iubire si moarte, suferinta, solitudine si frumusete, exil si libertate, credinta si culpabilitate sint ale unui scriitor inconfundabil, de o seducatoare expresivitate si admirabila forta analitica. Personajele mereu captivante si vii ale romanului poseda o misterioasa iradiere pe care vizuina cartii o codifica si o reveleaza deopotriva.

Cel mai recent roman al lui Mario Vargas Llosa îmbină elemente de roman istoric cu elemente de cronică jurnalistică; acţiunea începe în Congo în 1903 şi se termină într-o închisoare din Londra anului 1916, fiind o transpunere în ficţiune a celor mai tulburători ani din viaţa unui om de legendă: Roger Casement (1864–1916), celebru diplomat britanic ajuns apoi fervent naţionalist irlandez, a cărui figură plurivalentă se stinge şi renaşte odată cu moartea sa.
Casement-eroul a fost unul dintre primii europeni care au denunţat ororile colonialismului. De pe urma călătoriilor sale în Congo-ul belgian şi în Amazonia sud-americană ne-au rămas două relatări memorabile care au zguduit societatea din vremea aceea. Cele două călătorii aveau să-l schimbe definitiv, inspirându-l să pornească pe un nou drum, de data aceasta de natură intelectuală şi civică, însă aproape la fel de distructiv. Astfel a ajuns să înfrunte o Anglie pe care o admira şi să militeze activ pentru cauza naţionalismului irlandez. Casement-omul a fost de asemenea un personaj complex: publicarea unor fragmente de jurnal, a căror paternitate rămâne îndoielnică, în ultimele zile ale vieţii sale a dat la iveală o serie de aventuri sexuale scabroase pentru care a ajuns să fie dispreţuit de mulţi dintre compatrioţii săi.
Mario Vargas Llosa aduce în prezent figura memorabilă a lui Roger Casement, prin intermediul acestui roman impresionant, cu forţa cuiva care a făcut din propria viaţă un exerciţiu de libertate intelectuală.

Romanul lui David Lodge „Racane, nu ti-e bine!” (titlul original – „Ginger, You’re Barmy!” – este primul vers dintr-o poezioara de cazarma) se ocupa de viata soldatului britanic in Armata Maiestatii Sale, in anii ’60 ai secolului XX. Mai multi tineri, din diferite zone ale Marii Britanii, absolventi ai unor scoli de calitati si calibre la fel de diferite, vin cu tot atitea povesti de viata si caractere sa-si faca serviciul militar, sa se lase adusi la un numitor comun cazon. Imaginea armatei britanice este departe de aceea a unei masini de razboi, iar autorul deghizat in personaj narator isi aminteste episoadele vietii de soldat cu acea tipica nostalgie care are darul de a transforma experientele trumatizante in anecdote picante pentru oricine a trecut prin armata. Desi organizarea serviciului militar britanic este alta decit a celui romanesc, cititorul va recunoaste limbajul si manierele de o suculenta grosolanie cazona in care abunda romanul lui David Lodge.

Plimbarea este povestea unui copil abandonat al revolutiei, un orfan al Estului la intersectia marilor conflicte ideologice. Este relatarea maturizarii sale intr-o lume framintata de insurectii impodobite cu pene de paun, marcata in egala masura de ostilitatea celor din jur si de dragostea putinilor apropiati, ce vor cadea pe rind in bratele mortii. Copilul care incarunteste in somn, blestemat parca sa-i piarda pe toti cei de care se ataseaza, deapana firul unei vieti de-o stranietate care sfirseste prin a deveni dureros de familiara. Concizia fermecator controlata a stilului contribuie in mod semnificativ la construirea unei atmosfere de un cenusiu apasator, sfisiat pe alocuri de explozii bine dozate de culori stridente.

Caietul lui Jose Saramago contine o colectie de texte scrise pentru blog, in perioada septembrie 2008 – martie 2009. Sint articole cu tenta politica, in mare parte, despre vremurile actuale, ale crizei financiare, ale abuzurilor de putere, ale nesfirsitelor razboaie religioase, insa concepute asa cum ne-a obisnuit autorul de-a lungul timpului, pornind de la o simpla premisa, construind o poveste, care treptat incepe sa semene cu realitatea noastra de toate zilele, insa pe care firul logic o arunca intr-un asemenea absurd, incit intrebarile care se impun in urma lecturii scot la iveala adevaruri dintre cele mai sumbre.

Romanul prezinta o imagine plina de ironie a Egiptului modern prin intermediul locatarilor unui bloc din centrul Cairoului. De la fiul pios al portarului, aristocratul scapatat si intelectualul homosexual la vagabonzii refugiati pe terasa si afaceristii fara scrupule care detin pravaliile de la parter, fiecare personaj reprezinta o fateta a Egiptului modern – in care coruptia politica, averile cistigate ilicit si ipocrizia religioasa se conjuga cu aroganta si agresivitatea puternicilor zilei, iar idealismul tineresc se poate transforma cu repeziciune in extremism. Tuturor acestora li se opune totusi o viziune mai veche si mai pasnica a societatii, care inca mai poate avea cistig de cauza.

A treia verigă a tetralogiei dedicate de John Updike mediocrului cetăţean american Harry Angstrom alias Rabbit, multipremiatul roman Rabbit e bogat (Rabbit is rich) ne poartă în America anilor 1979-1980, adică în plină criză energetică şi geo-politică mondială, când preţul petrolului a explodat în lumea întreagă, adepţii Ayatollahului Khomeini au luat câteva sute de ostatici americani la ambasada SUA din Teheran, iar URSS a invadat Afganistanul. Într-o spectaculoasă răsturnare de situaţie faţă de finalul volumului anterior, Întoarcerea lui Rabbit, unde ne apărea în ipostaza de şomer şi homeless (cu casa incendiată de nişte vecini „binevoitori“), îl regăsim pe Rabbit în hazlia postură de „ţăran parvenit“ al sfârşitului de secol XX, stăpân pe prospera afacere moştenită de la defunctul său socru. Banii, sexul, statutul social, ireconciliabilul război al generaţiilor dintre Rabbit şi Nelson (porecliţi Bulă şi Bulache de către infractorul de culoare ce poza în militant radical pentru drepturile omului în volumul anterior), permanenta pendulare a eroului între hedonismul exacerbat şi momentele nostalgice, de evocare a celor dispăruţi şi de anticipare a propriului sfârşit, mutaţiile suferite de imaginarul oraş Brewster sunt coordonatele pe care imaginează autorul un destin individual şi, în acelaşi timp, o copleşitoare frescă a societăţii americane. Nelson, cel care la vârsta de treisprezece ani îşi critica tatăl pentru iresponsabilitatea, misoginismul şi rasismul lui, devine o copie perfectă a părintelui său, îi împărtăşeşte prejudecăţile şi îi copiază la indigo comportamentul reprobabil din Fugi, Rabbit, demonstrând că, dincolo de iluzia unicităţii fiecărei existenţe, oamenii nu fac decât să reia roluri dinainte scrise, şi că istoria se repetă de la o generaţie la alta.

Inspirat din experienta personala a autoarei, descendenta a unei familii de emigranti cu radacini multietnice si educatie anglo‑indiana, romanul Mostenitoarea tarimului pierdut este o descriere seducator de exacta a mozaicului unei lumi in care modernitatea si traditia incearca sa convietuiasca pasnic in noua epoca a globalizarii. O adolescenta, un bunic ursuz, un meditator de matematica, un bucatar si fiul acestuia, emigrat in S.U.A, sint personajele principale ale unei povesti ce se tese delicat, cu tuse fine de umor, cu intelegere, caldura, inteligenta emotionala si profunzime morala, marca a unei prozatoare autentice. Dind dovada de o usurinta a observatiei si o fluiditate a stilului iesite din comun, Kiran Desai creeaza un univers fictional emotionant, mustind de viata, tristete si umanitate, in care se topesc zeci de istorii ce compun o lume pe care orice cititor familiarizat cu experienta emigrarii, ca imigrant sau ruda ramasa acasa a celui emigrat, o va recunoaste instantaneu ca fiind (si) a sa.

Farime de memorii este o carte de amintiri de pe vremea cind Jose Saramago, Zezito, cum il strigau acasa, era doar „o farima de om” care se aventura sa exploreze imprejurimile neintinate de civilizatie ale satului Azinhaga. Scriitorul descrie cu umor si tandrete relatia sa cu natura si oamenii, primele iubiri, atractia fata de cuvintele scrise, iar perspectiva copilului si felul sau de a intelege lumea, mijind in mijlocul unor vremuri grele, de saracie si analfabetism, sint corectate si completate cu ajutorul imaginatiei, singura unealta care aduce inapoi la viata lucrurile ce au incetat sa existe si pe cei ce au incetat sa mai fie. Povestea lui Zezito, pe cit de frumoasa, pe atit de emotionanta, este insotita de fotografii de familie, cu comentariile autorului.

În vara lui 1989, în plin deşert, în orăşelul Tel Keidar, povestea de dragoste dintre Teo, un inginer sexagenar, şi Noa, o mai tânără profesoară, se dezintegrează încet. Moartea unui elev în circumstanţe ciudate pune toată comunitatea în alertă. Sosirea tatălui, care, în memoria fiului său, o convinge pe Noa să se ocupe de construirea unu institut pentru îngrijirea adolescenţilor drogaţi, stârneşte suspiciune. Cu o profundă înţelegere a fiinţei umane, Amos Oz scrie o istorie amară şi tandră despre ambiţii frustrate şi iubiri neîmplinite, într-un roman dens, cu oaze de poezie şi de ironie fină.

Pisica si soarecele este al doilea volum din „trilogia Danzigului”, avindu-l in centru pe Joachim Mahlke, un copil orfan de tata. Actiunea, povestita din perspectiva naratorului Pilenz, se petrece la Danzig in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial; impreuna cu prietenii sai, Mahlke are drept loc de joaca preferat un dragor pe jumatate scufundat, de pe care aduce la suprafata tot felul de obiecte abandonate de echipaj, pentru a le vinde sau colectiona. Exmatriculat pentru furt, Mahlke se alatura ca voluntar unei divizii de tancuri, dornic sa-si demonstreze adevarata valoare in fata colegilor si profesorilor. Distins cu Crucea de Fier pentru eroism in lupta, Mahlke se intoarce la scoala pentru a le vorbi elevilor despre experienta lui de combatant, insa directorul il refuza. Lipsit de motivatia ce il indemnase sa se inroleze, dezerteaza si, la indemnul lui Pilenz, se scufunda o ultima data pina la epava transformata in ascunzatoare, pentru a nu mai aparea niciodata la suprafata.

Într-un Tel Aviv măcinat de nesiguranţă, un scriitor e invitat la un eveniment literar organizat cu prilejul apariţiei celui mai recent roman al său. Plictisit de laudele sforăitoare aduse de gazda evenimentului, scriitorul dă frâu liber imaginaţiei şi îi transformă pe cei prezenţi în sală în personaje ale unui roman improvizat, virtual, care se desfăşoară în paralel cu realitatea imediată. O chelneriţă voluptuoasă, un adolescent timid cu aspiraţii poetice, o femeie între două vârste însetată de cultură, o tânără frumoasă, dar timidă şi lipsită de şarm, un funcţionar bolnav care a câştigat la loterie, un bărbat în vârstă rămas fără slujbă, care locuieşte împreună cu mama sa într-o fostă spălătorie, un poet căzut în uitare, toţi contribuie, cu poveştile lor, la desăvârşirea unei opere nescrise, iar autorul ei ajunge să se întrebe, orgolios, dacă nu cumva oamenii întâlniţi la tot pasul nu trăiesc decât pentru a-i servi drept sursă de inspiraţie. Însă, pe măsură ce povestirea capătă contur, creatorul pierde controlul asupra lumii pe care credea că o stăpâneşte şi se vede prins într-o intrigă neprevăzută: dar dacă întâmplările şi replicile sunt, de fapt, reale, iar scriitorul doar înregistrează, purtând faimoasa oglindă stendhaliană de-a lungul propriului drum?

Rant este, asa cum o spune si subtitlul cartii, „o biografie in viu grai a lui Buster Casey” – numele real al personajului central, despre care aflam inca de la inceput ca este faimos, ca pare a fi murit si ca a provocat o epidemie de proportii gigantice, ce a ucis milioane de oameni. Palahniuk construieste povestea protagonistului sau intr-un mod inedit, din fragmente de istorii orale, opinii „stiintifice” si relatari ale celor ce l-au cunoscut. Rant este, pe rind, copilul care descopera o sursa misterioasa de monede de aur si da peste cap economia oraselului sau natal, pustiul dotat cu un simt olfactiv extraordinar, elevul care se lasa muscat de serpi, paianjeni si orice alte animale si insecte, adolescentul rebel implicat in jocuri periculoase si apoi tapul ispasitor – dar si eroul – responsabil de raspindirea super-epidemiei de rabie. Pas cu pas, autorul creeaza cu maiestrie un decor distopic impresionant, cel al unei societati impartite in Oameni de Zi si Oameni de Noapte, amintind de eloii si morlocii lui H.G. Wells. Naratiunea dinamica, detaliul socant si imaginatia debordanta a lui Palahniuk fac din Rant un roman cuceritor, o poveste surprinzatoare atit prin evolutia, cit si prin finalul ei.

Si daca viata asa cum o stim nu e decat o imensa farsa, o bufoniada, o gluma pe care Atotputernicul ne-o joaca tuturor? Incercand sa raspunda acestei intrebari, Vonnegut proiecteaza o apocalipsa vesela, vazuta prin ochii actualului rege al Manhattan-ului (si ultimul presedinte al Statelor Unite), cel care incearca sa rastoarne lumea cu susu-n jos si s-o transforme intr-un paradis fara granite vizibile sau invizibile, unde fericirea e la indemana oricui, iar inrudirea artificiala intre oameni e antidotul miraculos pentru singuratate.

Cartea fugilor (1969) descrie cu o fina intuitie psihologica angoasa fiintei in fata constiintei subite a faptului ca lumea a devenit un spatiu de nelocuit, din care nu exista alta posibilitate de evadare decit o fuga perpetua. Antrenindu-ne in virtejul unui ritm nebunesc si al unei imaginatii debordante, calatoria pe care o intreprinde in jurul lumii tanarul Hogan, un vietnamez de nouasprezece ani din Lang Son, ne dezvaluie un univers ostil, monstruos, impinzit de orase alienante, populatii care mor in cea mai neagra mizerie si intinse regiuni devastate, un univers in care nimeni nu poate prinde radacini. Transformind calatoria intr-o adevarata „arta a fugii“, Le Clezio surprinde cu o subtilitate admirabila dorinta de evadare si foamea obsesiva dupa o alta lume care il mina pe tanarul Hogan de la un capat la altul al pamantului, il impiedica sa se aseze in vreun loc anume, il constring sa ramina permanent in miscare.

După două căsnicii eşuate şi o carieră stagnantă la Universitatea din Cape Town, dezabuzatul profesor David Lurie comite un gest necugetat: are o aventură cu o studentă. Odată descoperit, refuză să-şi asume calvarul căinţei publice pentru a-şi păstra postul şi acceptă cu seninătate, ba chiar cu sfidare, să fie concediat. Plănuieşte un nou început: să se retragă la ferma fiicei lui, Lucy, un paradis bucolic unde-şi va putea scrie opera. Nimic mai simplu, crede David. Însă în Africa de Sud post-apartheid lucrurile sunt, de fapt, foarte complicate şi, mai ales, periculoase. La scurt timp după ce se stabileşte la ţară şi încearcă să-şi regăsească echilibrul, ferma este atacată de trei tineri de culoare. Incapabil să-şi protejeze fiica, David se simte copleşit a doua oară de dezonoare. Dar suferinţa lui nu se poate compara cu încercările prin care va fi nevoită să treacă Lucy.

In 1965, in timpul Conciliului Vatican II, pe cind scria acest roman, Lodge se astepta ca interdictia asupra folosirii anticonceptionalelor, impusa de Biserica Romano-Catolica, sa ramina doar o amintire. Incercind sa vina in sprijinul reformistilor, romancierul descrie aici o zi din viata lui Adam Appleby, un tinar doctorand de confesiune catolica care ia in serios respectiva interdictie si vede cum, din aceasta cauza, destinul sau o ia complet razna... De fapt, Lodge isi lanseaza inteligentele sale atacuri nu doar asupra restrictiilor impuse contraceptiei, ci si asupra lumii moderne.

Epoca de fier, considerată în 1990 Cartea anului în Marea Britanie de Sunday Express, împleteşte cu subtilitate şi umor reţinut tragedia personală cu dramatismul unei epoci marcate – în Africa de Sud – de rasism şi de violenţe sociale şi politice. Doamna Curren, o fostă profesoară de limbi clasice, suferă de cancer în fază terminală. Într-o scrisoare-jurnal, adresată fiicei ei plecate demult în America, eroina îşi descrie noua condiţie, ce o împinge spre reconsiderarea propriei vieţi, pe fundalul unei realităţi faţă de care, fără a o fi ignorat, a preferat să se păstreze într-o pasivitate filozofică până în acel moment - ororile apartheidului. Străduindu-se să-şi accepte boala care o macină, doamna Curren descoperă cu disperare şi mânie crescânde „cancerul“ social şi cultural al Africii de Sud. Incendierea unei aşezări locuite de negri, uciderea unor activişti adolescenţi, abuzurile şi brutalitatea poliţiei şi armatei, furia şi revolta compun o plasă tot mai strânsă în jurul eroinei, aducând violenţele până în pragul casei sale. Episoadele dramatice iau amploa-re pe măsură ce degradarea fizică a doamnei Curren se accentuează, făcând-o tot mai dependentă de Vercueil, un om al străzii beţiv care şi-a făcut culcuş pe aleea ei. Vercueil îi devine singura fiinţă umană apropiată, iar relaţia dintre cei doi este surprinsă magistral de Coetzee.

Dragos ZETU, ianuarie 2011, in Dilemateca


"In 1935, in momentul publicarii volumului Dealurile verzi ale Africii, Ernest Hemingway avea o reputatie literara de invidiat. Publicase deja doua romane importante, The Sun Also Rises (1926) si A Farewell to Arms (1929), si trei colectii de proza scurta. Cu putin timp inainte, scrisese un alt volum non-fiction, Death in the Afternoon, dovada ca, la inceputul anilor ’30, scriitorul american se afla in plina perioada de experiment cu aceasta forma noua, apropiata de jurnalism. Este momentul in care adopta un cod estetic nou, incercind sa scrie o literature cit mai fidela realitatii vietii personale. [...]


Pariul lui Hemingway este acela de a stabili daca forma dealurilor vazute sau mirosul animalului sacrificat pot fi (re)prezentate intr-o maniera atit de fidela realitatii incit sa poata rivaliza cu o lucrare a imaginatiei. El este preocupat pina la obsesie de felul in care propria subiectivitate modeleaza diferitele experiente reale din viata sa."