Bartis - Plimbarea  

Posted by: Horia




Plimbarea este povestea unui copil abandonat al revolutiei, un orfan al Estului la intersectia marilor conflicte ideologice. Este relatarea maturizarii sale intr-o lume framintata de insurectii impodobite cu pene de paun, marcata in egala masura de ostilitatea celor din jur si de dragostea putinilor apropiati, ce vor cadea pe rind in bratele mortii. Copilul care incarunteste in somn, blestemat parca sa-i piarda pe toti cei de care se ataseaza, deapana firul unei vieti de-o stranietate care sfirseste prin a deveni dureros de familiara. Concizia fermecator controlata a stilului contribuie in mod semnificativ la construirea unei atmosfere de un cenusiu apasator, sfisiat pe alocuri de explozii bine dozate de culori stridente.




Caietul lui Jose Saramago contine o colectie de texte scrise pentru blog, in perioada septembrie 2008 – martie 2009. Sint articole cu tenta politica, in mare parte, despre vremurile actuale, ale crizei financiare, ale abuzurilor de putere, ale nesfirsitelor razboaie religioase, insa concepute asa cum ne-a obisnuit autorul de-a lungul timpului, pornind de la o simpla premisa, construind o poveste, care treptat incepe sa semene cu realitatea noastra de toate zilele, insa pe care firul logic o arunca intr-un asemenea absurd, incit intrebarile care se impun in urma lecturii scot la iveala adevaruri dintre cele mai sumbre.




Romanul prezinta o imagine plina de ironie a Egiptului modern prin intermediul locatarilor unui bloc din centrul Cairoului. De la fiul pios al portarului, aristocratul scapatat si intelectualul homosexual la vagabonzii refugiati pe terasa si afaceristii fara scrupule care detin pravaliile de la parter, fiecare personaj reprezinta o fateta a Egiptului modern – in care coruptia politica, averile cistigate ilicit si ipocrizia religioasa se conjuga cu aroganta si agresivitatea puternicilor zilei, iar idealismul tineresc se poate transforma cu repeziciune in extremism. Tuturor acestora li se opune totusi o viziune mai veche si mai pasnica a societatii, care inca mai poate avea cistig de cauza.

Updike - Rabbit e bogat  

Posted by: Horia




A treia verigă a tetralogiei dedicate de John Updike mediocrului cetăţean american Harry Angstrom alias Rabbit, multipremiatul roman Rabbit e bogat (Rabbit is rich) ne poartă în America anilor 1979-1980, adică în plină criză energetică şi geo-politică mondială, când preţul petrolului a explodat în lumea întreagă, adepţii Ayatollahului Khomeini au luat câteva sute de ostatici americani la ambasada SUA din Teheran, iar URSS a invadat Afganistanul. Într-o spectaculoasă răsturnare de situaţie faţă de finalul volumului anterior, Întoarcerea lui Rabbit, unde ne apărea în ipostaza de şomer şi homeless (cu casa incendiată de nişte vecini „binevoitori“), îl regăsim pe Rabbit în hazlia postură de „ţăran parvenit“ al sfârşitului de secol XX, stăpân pe prospera afacere moştenită de la defunctul său socru. Banii, sexul, statutul social, ireconciliabilul război al generaţiilor dintre Rabbit şi Nelson (porecliţi Bulă şi Bulache de către infractorul de culoare ce poza în militant radical pentru drepturile omului în volumul anterior), permanenta pendulare a eroului între hedonismul exacerbat şi momentele nostalgice, de evocare a celor dispăruţi şi de anticipare a propriului sfârşit, mutaţiile suferite de imaginarul oraş Brewster sunt coordonatele pe care imaginează autorul un destin individual şi, în acelaşi timp, o copleşitoare frescă a societăţii americane. Nelson, cel care la vârsta de treisprezece ani îşi critica tatăl pentru iresponsabilitatea, misoginismul şi rasismul lui, devine o copie perfectă a părintelui său, îi împărtăşeşte prejudecăţile şi îi copiază la indigo comportamentul reprobabil din Fugi, Rabbit, demonstrând că, dincolo de iluzia unicităţii fiecărei existenţe, oamenii nu fac decât să reia roluri dinainte scrise, şi că istoria se repetă de la o generaţie la alta.



Inspirat din experienta personala a autoarei, descendenta a unei familii de emigranti cu radacini multietnice si educatie anglo‑indiana, romanul Mostenitoarea tarimului pierdut este o descriere seducator de exacta a mozaicului unei lumi in care modernitatea si traditia incearca sa convietuiasca pasnic in noua epoca a globalizarii. O adolescenta, un bunic ursuz, un meditator de matematica, un bucatar si fiul acestuia, emigrat in S.U.A, sint personajele principale ale unei povesti ce se tese delicat, cu tuse fine de umor, cu intelegere, caldura, inteligenta emotionala si profunzime morala, marca a unei prozatoare autentice. Dind dovada de o usurinta a observatiei si o fluiditate a stilului iesite din comun, Kiran Desai creeaza un univers fictional emotionant, mustind de viata, tristete si umanitate, in care se topesc zeci de istorii ce compun o lume pe care orice cititor familiarizat cu experienta emigrarii, ca imigrant sau ruda ramasa acasa a celui emigrat, o va recunoaste instantaneu ca fiind (si) a sa.




Farime de memorii este o carte de amintiri de pe vremea cind Jose Saramago, Zezito, cum il strigau acasa, era doar „o farima de om” care se aventura sa exploreze imprejurimile neintinate de civilizatie ale satului Azinhaga. Scriitorul descrie cu umor si tandrete relatia sa cu natura si oamenii, primele iubiri, atractia fata de cuvintele scrise, iar perspectiva copilului si felul sau de a intelege lumea, mijind in mijlocul unor vremuri grele, de saracie si analfabetism, sint corectate si completate cu ajutorul imaginatiei, singura unealta care aduce inapoi la viata lucrurile ce au incetat sa existe si pe cei ce au incetat sa mai fie. Povestea lui Zezito, pe cit de frumoasa, pe atit de emotionanta, este insotita de fotografii de familie, cu comentariile autorului.




În vara lui 1989, în plin deşert, în orăşelul Tel Keidar, povestea de dragoste dintre Teo, un inginer sexagenar, şi Noa, o mai tânără profesoară, se dezintegrează încet. Moartea unui elev în circumstanţe ciudate pune toată comunitatea în alertă. Sosirea tatălui, care, în memoria fiului său, o convinge pe Noa să se ocupe de construirea unu institut pentru îngrijirea adolescenţilor drogaţi, stârneşte suspiciune. Cu o profundă înţelegere a fiinţei umane, Amos Oz scrie o istorie amară şi tandră despre ambiţii frustrate şi iubiri neîmplinite, într-un roman dens, cu oaze de poezie şi de ironie fină.




Pisica si soarecele este al doilea volum din „trilogia Danzigului”, avindu-l in centru pe Joachim Mahlke, un copil orfan de tata. Actiunea, povestita din perspectiva naratorului Pilenz, se petrece la Danzig in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial; impreuna cu prietenii sai, Mahlke are drept loc de joaca preferat un dragor pe jumatate scufundat, de pe care aduce la suprafata tot felul de obiecte abandonate de echipaj, pentru a le vinde sau colectiona. Exmatriculat pentru furt, Mahlke se alatura ca voluntar unei divizii de tancuri, dornic sa-si demonstreze adevarata valoare in fata colegilor si profesorilor. Distins cu Crucea de Fier pentru eroism in lupta, Mahlke se intoarce la scoala pentru a le vorbi elevilor despre experienta lui de combatant, insa directorul il refuza. Lipsit de motivatia ce il indemnase sa se inroleze, dezerteaza si, la indemnul lui Pilenz, se scufunda o ultima data pina la epava transformata in ascunzatoare, pentru a nu mai aparea niciodata la suprafata.




Într-un Tel Aviv măcinat de nesiguranţă, un scriitor e invitat la un eveniment literar organizat cu prilejul apariţiei celui mai recent roman al său. Plictisit de laudele sforăitoare aduse de gazda evenimentului, scriitorul dă frâu liber imaginaţiei şi îi transformă pe cei prezenţi în sală în personaje ale unui roman improvizat, virtual, care se desfăşoară în paralel cu realitatea imediată. O chelneriţă voluptuoasă, un adolescent timid cu aspiraţii poetice, o femeie între două vârste însetată de cultură, o tânără frumoasă, dar timidă şi lipsită de şarm, un funcţionar bolnav care a câştigat la loterie, un bărbat în vârstă rămas fără slujbă, care locuieşte împreună cu mama sa într-o fostă spălătorie, un poet căzut în uitare, toţi contribuie, cu poveştile lor, la desăvârşirea unei opere nescrise, iar autorul ei ajunge să se întrebe, orgolios, dacă nu cumva oamenii întâlniţi la tot pasul nu trăiesc decât pentru a-i servi drept sursă de inspiraţie. Însă, pe măsură ce povestirea capătă contur, creatorul pierde controlul asupra lumii pe care credea că o stăpâneşte şi se vede prins într-o intrigă neprevăzută: dar dacă întâmplările şi replicile sunt, de fapt, reale, iar scriitorul doar înregistrează, purtând faimoasa oglindă stendhaliană de-a lungul propriului drum?

Palahniuk - Rant  

Posted by: Horia




Rant este, asa cum o spune si subtitlul cartii, „o biografie in viu grai a lui Buster Casey” – numele real al personajului central, despre care aflam inca de la inceput ca este faimos, ca pare a fi murit si ca a provocat o epidemie de proportii gigantice, ce a ucis milioane de oameni. Palahniuk construieste povestea protagonistului sau intr-un mod inedit, din fragmente de istorii orale, opinii „stiintifice” si relatari ale celor ce l-au cunoscut. Rant este, pe rind, copilul care descopera o sursa misterioasa de monede de aur si da peste cap economia oraselului sau natal, pustiul dotat cu un simt olfactiv extraordinar, elevul care se lasa muscat de serpi, paianjeni si orice alte animale si insecte, adolescentul rebel implicat in jocuri periculoase si apoi tapul ispasitor – dar si eroul – responsabil de raspindirea super-epidemiei de rabie. Pas cu pas, autorul creeaza cu maiestrie un decor distopic impresionant, cel al unei societati impartite in Oameni de Zi si Oameni de Noapte, amintind de eloii si morlocii lui H.G. Wells. Naratiunea dinamica, detaliul socant si imaginatia debordanta a lui Palahniuk fac din Rant un roman cuceritor, o poveste surprinzatoare atit prin evolutia, cit si prin finalul ei.

Vonnegut - Bufoniada  

Posted by: Horia






Si daca viata asa cum o stim nu e decat o imensa farsa, o bufoniada, o gluma pe care Atotputernicul ne-o joaca tuturor? Incercand sa raspunda acestei intrebari, Vonnegut proiecteaza o apocalipsa vesela, vazuta prin ochii actualului rege al Manhattan-ului (si ultimul presedinte al Statelor Unite), cel care incearca sa rastoarne lumea cu susu-n jos si s-o transforme intr-un paradis fara granite vizibile sau invizibile, unde fericirea e la indemana oricui, iar inrudirea artificiala intre oameni e antidotul miraculos pentru singuratate.




Cartea fugilor (1969) descrie cu o fina intuitie psihologica angoasa fiintei in fata constiintei subite a faptului ca lumea a devenit un spatiu de nelocuit, din care nu exista alta posibilitate de evadare decit o fuga perpetua. Antrenindu-ne in virtejul unui ritm nebunesc si al unei imaginatii debordante, calatoria pe care o intreprinde in jurul lumii tanarul Hogan, un vietnamez de nouasprezece ani din Lang Son, ne dezvaluie un univers ostil, monstruos, impinzit de orase alienante, populatii care mor in cea mai neagra mizerie si intinse regiuni devastate, un univers in care nimeni nu poate prinde radacini. Transformind calatoria intr-o adevarata „arta a fugii“, Le Clezio surprinde cu o subtilitate admirabila dorinta de evadare si foamea obsesiva dupa o alta lume care il mina pe tanarul Hogan de la un capat la altul al pamantului, il impiedica sa se aseze in vreun loc anume, il constring sa ramina permanent in miscare.

Coetzee - Dezonoare  

Posted by: Horia




După două căsnicii eşuate şi o carieră stagnantă la Universitatea din Cape Town, dezabuzatul profesor David Lurie comite un gest necugetat: are o aventură cu o studentă. Odată descoperit, refuză să-şi asume calvarul căinţei publice pentru a-şi păstra postul şi acceptă cu seninătate, ba chiar cu sfidare, să fie concediat. Plănuieşte un nou început: să se retragă la ferma fiicei lui, Lucy, un paradis bucolic unde-şi va putea scrie opera. Nimic mai simplu, crede David. Însă în Africa de Sud post-apartheid lucrurile sunt, de fapt, foarte complicate şi, mai ales, periculoase. La scurt timp după ce se stabileşte la ţară şi încearcă să-şi regăsească echilibrul, ferma este atacată de trei tineri de culoare. Incapabil să-şi protejeze fiica, David se simte copleşit a doua oară de dezonoare. Dar suferinţa lui nu se poate compara cu încercările prin care va fi nevoită să treacă Lucy.



In 1965, in timpul Conciliului Vatican II, pe cind scria acest roman, Lodge se astepta ca interdictia asupra folosirii anticonceptionalelor, impusa de Biserica Romano-Catolica, sa ramina doar o amintire. Incercind sa vina in sprijinul reformistilor, romancierul descrie aici o zi din viata lui Adam Appleby, un tinar doctorand de confesiune catolica care ia in serios respectiva interdictie si vede cum, din aceasta cauza, destinul sau o ia complet razna... De fapt, Lodge isi lanseaza inteligentele sale atacuri nu doar asupra restrictiilor impuse contraceptiei, ci si asupra lumii moderne.

Coetzee - Epoca de fier  

Posted by: Horia




Epoca de fier, considerată în 1990 Cartea anului în Marea Britanie de Sunday Express, împleteşte cu subtilitate şi umor reţinut tragedia personală cu dramatismul unei epoci marcate – în Africa de Sud – de rasism şi de violenţe sociale şi politice. Doamna Curren, o fostă profesoară de limbi clasice, suferă de cancer în fază terminală. Într-o scrisoare-jurnal, adresată fiicei ei plecate demult în America, eroina îşi descrie noua condiţie, ce o împinge spre reconsiderarea propriei vieţi, pe fundalul unei realităţi faţă de care, fără a o fi ignorat, a preferat să se păstreze într-o pasivitate filozofică până în acel moment - ororile apartheidului. Străduindu-se să-şi accepte boala care o macină, doamna Curren descoperă cu disperare şi mânie crescânde „cancerul“ social şi cultural al Africii de Sud. Incendierea unei aşezări locuite de negri, uciderea unor activişti adolescenţi, abuzurile şi brutalitatea poliţiei şi armatei, furia şi revolta compun o plasă tot mai strânsă în jurul eroinei, aducând violenţele până în pragul casei sale. Episoadele dramatice iau amploa-re pe măsură ce degradarea fizică a doamnei Curren se accentuează, făcând-o tot mai dependentă de Vercueil, un om al străzii beţiv care şi-a făcut culcuş pe aleea ei. Vercueil îi devine singura fiinţă umană apropiată, iar relaţia dintre cei doi este surprinsă magistral de Coetzee.




Dragos ZETU, ianuarie 2011, in Dilemateca


"In 1935, in momentul publicarii volumului Dealurile verzi ale Africii, Ernest Hemingway avea o reputatie literara de invidiat. Publicase deja doua romane importante, The Sun Also Rises (1926) si A Farewell to Arms (1929), si trei colectii de proza scurta. Cu putin timp inainte, scrisese un alt volum non-fiction, Death in the Afternoon, dovada ca, la inceputul anilor ’30, scriitorul american se afla in plina perioada de experiment cu aceasta forma noua, apropiata de jurnalism. Este momentul in care adopta un cod estetic nou, incercind sa scrie o literature cit mai fidela realitatii vietii personale. [...]


Pariul lui Hemingway este acela de a stabili daca forma dealurilor vazute sau mirosul animalului sacrificat pot fi (re)prezentate intr-o maniera atit de fidela realitatii incit sa poata rivaliza cu o lucrare a imaginatiei. El este preocupat pina la obsesie de felul in care propria subiectivitate modeleaza diferitele experiente reale din viata sa."



Romanul La capatul lumii si in tara aspra a minunilor ne prezinta doua lumi diferite, doua spatii temporale, povestirile misterioase a doi naratori, care se doresc doua incercari ale disecarii propriilor identitati. Watashi, naratorul tarii aspre a minunilor, porneste intr-o calatorie de sondare a propriilor amintiri, asemenea lui Proust, coridorul cel lung pe care protagonistul face primii pasi simbolizind incapacitatea individului de a-si cunoaste sinuozitatile sufletului. Lumea in care traieste Watashi este dominata de cuvinte si sunete, pe cind cea a lui Boku (naratorul din capatul lumii), de imagini si cintece, decorul fiind redat de un oras ingradit, asemenea oraselor medievale. Cind soseste in oras, paznicul de la poarta de intrare (care isi petrece aproape tot timpul ascutind cutite) ii cere lui Boku sa-si taie umbra, subliniind ca in astfel de locuri nu va mai avea nevoie de ea. Pierderea umbrei semnalizeaza inceputul pierderii propriei identitati. Pendularea protagonistului intre doua lumi – una reala, gata sa moara, iar cealalta eterna, dar si goala de sentimente – ne face sa intelegem ca alegerea finala a lui Boku nu poate fi deschisa decit artistului care se afla undeva la granita dintre cele doua.



Tender Branson, protagonistul romanului Supravietuitor – ultimul supravietuitor al unei secte religioase denumite Cultul Credinciosilor – isi spune povestea vietii in cutia neagra a Zborului 2039, la 12 000 de metri deasupra Oceanului Pacific. E singur, iar avionul o sa se prabuseasca in curind in desertul australian. Inainte ca acest lucru sa se-ntimple, Tender Branson va reface traseul transformarii sale din copilul ascultator si servitorul umil aflat in asteptarea Izbavirii intr-un adevarat Mesia al mass-mediei, indopat cu steroizi si colagen si inzestrat cu darul previziunii. Nu e un flashback, ci o poveste a autodistrugerii care se desfasoara invers, de la ultima pagina la prima. Plin de suspans, memorabil, Supravietuitor este o satira hipnotica, infricosatoare despre pretul celebritatii intr-o lume aflata in stadiu extrem de alienare.



Impletind admirabil fictiunea cu autobiografia, Ritornela foamei (2008) reconstituie din frinturi de amintiri de o intensitate tulburatoare povestea vietii unei tinere parizience de origine mauritiana si atmosfera anilor dinaintea si din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Fara a se lasa prins in capcana unei cronici de epoca, Le Clezio isi concentreaza intreaga atentie asupra lui Ethel Brun – imagine fidela a mamei scriitorului –, dezvaluindu-i cu o uimitoare subtilitate sentimentele si aspiratiile, conturind personajele ce si-au lasat amprenta asupra personalitatii ei si mica societate burgheza, mediocra, care o inconjoara, minata de vesnice resentimente fata de straini si de evrei si indreptindu-se in mod iminent spre dezastru. Cu virtuozitatea unui maestru al cuvintelor, Le Clezio surprinde angoasa acestei adolescente sacrificate pe altarul familiei si al razboiului, foamea obsesiva dupa iluziile destramate ce insoteste fiecare moment al existentei sale ca o muzica discreta si staruitoare, o ritornela de o gravitate melancolica.



Un roman tragic si totodata amuzant, viu si poetic, cu un impact emotional remarcabil, A avea si a nu avea impune aventurii literare un nou standard. Talentul lui Hemingway pentru dialog – sensurile aparte ce se ghicesc in subtext si emotiile interesante ale unei lumi marcate de duritate – este cu adevarat remarcabil.




Harry "Rabbit" Angstrom se intoarce, asa ar suna titlul de ziar pe care personajul principal al romanului lui Updike ar putea sa-l culeaga la linotip, chiar despre el insusi. Dupa zece ani de la intamplarile din Fugi, Rabbit, primul volum al tetralogiei construite in jurul aceluiasi (anti)erou, Harry Angstrom, "se intoarce" blazat, anesteziat, rutinat de casnicia fara speranta cu Janice si slujba marunta de linotipist, las, dar plin de viata, infricosat, dar plin de umor. Cum Updike este cronicarul predilect al adulterului suburban, vechea infidelitate a lui Angstrom apare acum in oglinda: sotia lui, Janice, il paraseste pentru Stavros, un vanzator de masini. Iata punctul de cotitura in viata lui Rabbit, care declanseaza o serie de reevaluari capitale. Rabbit incepe din nou sa riste. O cunoaste pe Jill, o adolescenta dependenta de droguri, careia ii refuza -- o vreme -- avansurile. Jill i-l prezinta pe Skeeter, amicul ei negru, un chibit perfect, de un straniu tragism, care ii revolutioneaza lui Rabbit cateva dintre ideile rasiste. Fara sa-si dea seama, Rabbit lasa in urma conservatorismul inchistat al clasei de mijloc americane si avanseaza treptat spre altceva -- o mai buna gestionare a deziluziei, a ratarii, a suferintei. Intoarcerea lui Rabbit este un roman la fel de paradoxal ca America anilor '60, maturata de vantul schimbarii, rupta intre grandioasa reusita a lui Apollo 13 si tragedia Vietnamului. Fascinat de limbajul astronautilor, de vechile expresii care deservesc explorarea unei lumi cu totul noi, John Updike reuseste sa-si insemineze textul cinematic, pus sub semnul prezentului, cu aluzii la un "dincolo" care ramane de explorat. Nu numai Rabbit e mai matur in acest roman, ci si Updike, care scrie cu pofta, cu setea de a largi perspectiva si cu neasteptata compasiune.

Palahniuk - Pygmy  

Posted by: Horia




Pygmy, cel de‑al zecelea roman al lui Palahniuk, este o satira culturala muscatoare: o banda de teroristi adolescenti, instruiti si indoctrinati de un stat totalitar neprecizat, se infiltreaza in sinul unor familii americane, in cadrul unui asa‑zis schimb cultural. Misiunea lor secreta: sa distruga America prin Operatiunea Dezas­trul, o actiune programata de a aduce haosul, sub aparenta unui proiect stiintific scolar. Povestite de Pygmy, agentul secret slabanog cu capacitati mortale, in virsta de doar 13 ani, peripetiile crude si scandaloase sint puse intr‑o lumina alienata, ce deconstruieste toate conventiile respectate cu sfintenie de gazdele si colegii sai, la biserica, la mall, la scoala sau in sinul familiei. Stilul neobisnuit al cartii poarta numele de „limba arsa” si presupune modificari de topica sau sintaxa si parafrazari insolite. Toate acestea necesita o doza de efort din partea cititorului, care trebuie sa descifreze gindirea codata a strainului absolut, surprins de cele mai banale realitati.

Updike - Fugi, Rabbit  

Posted by: Horia





Harry "Rabbit" Angstrom -- douazeci si sase de ani, fost jucator de baschet in echipa liceului, actualmente vanzator de aparatura casnica, casatorit cu iubita din adolescenta, locuitor al unei suburbii din oraselul Brewer, Pennsylvania. Iata fisa unui personaj care a facut istorie (literara). Viata lui este o lunga serie de fugi: de traiul mic-burghez impus de varstnicii infranti de viata la propriul joc; de conventiile sociale ale tinerilor galagios de superficiali; de sotia lui, Janice, o constiinta torturata de neputinta de a fi stapana propriului destin, care ii pune pe umeri responsabilitatea fata de copii; de Ruth Leonard, o Lilith moderna, care incearca sa-l indeparteze de familie. Dar cea mai importanta dintre ele, originea tuturor spaimelor, este fuga de sine, care, lasata nesupravegheata, naste nu numai monstri, ci si tragedii.




„O, peşte, peştişor de aur, ai mare grijă! Căci sunt atâtea capcane şi năvoade întinse pentru tine în lumea asta.” La acest proverb nahuatl se rezumă viaţa tinerei Laila, furată din tribul său, bătută şi vândută la numai şase ani.

Nici nu vă închipuiţi în ce fel se joacă destinul-păpuşar cu biata marionetă cafenie care-i tulbură pe toţi în jur! Laila, fetiţa pe jumătate surdă, ţinând la piept singura amintire a originii ei – cercelul în formă de semilună – ajunge la capătul lumii: „Auzeam sunetul paşilor pe care îi făceam pe trotuar, sângele curgându-mi prin vene, şuieratul vântului în plămâni. Dar nu mai auzeam nimic altceva.”




Protagonistul romanului Manual de pictura si caligrafie este un pictor mediocru, desemnat prin initiala H., care primeste comanda de a face portretul lui S., directorul unei mari companii. Dureros de constient de propriile limite, H. recurge la paginile unui jurnal ca mijloc de-si analiza slabiciunile estetice si de a se intelege pe sine insusi, descoperind astfel ca simte nevoia sa picteze si un al doilea portret al lui S. Munca la respectivele portrete, cel academic, pictat in modul consacrat si instituit de normele comenzii, si cel realizat cu intentia, nefinalizata, de a capta imaginea „adevaratului S.”, pune in discutie insusi fundamentul actului de creatie estetica. O poveste fascinanta, dezvoltind una dintre temele predilecte ale lui Saramago: relatia dintre realitate si reprezentarea artistica.

Palahniuk - Bintuitii  

Posted by: Horia




Bintuitii este unul dintre cele mai bune romane ale lui Palahniuk, exploatind conventia povestirii in rama, in traditia Decameronului si a Povestirilor din Canterbury si, in acelasi timp, o satira necrutatoare la adresa emisiunilor de tip reality show. Cele 23 de povestiri care formeaza substanta cartii apartin protagonistilor unui experiment inedit si, asa cum se va vedea, macabru: persoane care au raspuns invitatiei de a petrece trei luni intr-un teatru dezafectat, in conditii minime de confort, pentru a produce o posibila capodopera care le va garanta celebritatea pe scena literara. Treptat, stimulate de acest mediu neobisnuit, personajele se vor implica intr-un joc pe muchie de cutit care ii va tine pe cititori cu sufletul la gura.