Eco - Numărul zero
PostedÎn anii ’90, un om de afaceri dubios strînge un grup de ziariști pentru a pregăti un număr de probă – numărul zero – al unui cotidian dedicat mai puțin informării publicului, cît șantajului și discreditărilor. Unul dintre redactori, cu vizibile tendințe paranoice, se învîrte printr-un Milano halucinant (în imaginația lui) și reconstituie istoria celor cincizeci de ani trecuți de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial pornind de la un plan urzit în jurul cadavrului terciuit al unui fals Mussolini. O atmosferă de conspirație învăluie totul, sînt invocate Operațiunea Gladio, loja masonica Propaganda Due, asasinatul papei Ioan Paul I, lovitura de stat a lui Junio Valerio Borghese, CIA etc. Apoi, pe cea mai strîmtă și mai rău famată străduță din Milano, e descoperit un cadavru, iar între cei doi protagoniști – un scriitor-fantomă falit și o jurnalistă nevoită să lucreze în presa mondenă pentru a-și ajuta familia – se naște o firavă poveste de dragoste.