Faulkner - Sanctuar
PostedDe-a lungul timpului, Sanctuar a fost considerat unul dintre cele mai controversate şi şocante romane scrise de William Faulkner; este, deopotrivă, romanul care a înregistrat cel mai mare succes de public şi de vânzări, devenind în timpul vieţii scriitorului singurul bestseller, având ca principală temă violul. Un roman care analizează natura răului, inspirat din operele lui T.S. Eliot şi Freud. O poveste sumbră, foarte violentă pentru acele vremuri (cartea a fost publicată în 1931), dar şi pentru Faulkner însuşi, a răpirii şi violării unei tinere fete de colegiu, acţiunea petrecându-se în comitatul Yoknapatawpha. Sanctuar este o carte ca nici o alta. Una dintre cele şase sau şapte capodopere ale scriitorului, pe care André Malraux o considera a fi o intruziune a tragediei greceşti în romanul poliţist.