De la vechii istoriografi pînă la cei moderni, s-a impus imaginea otomanilor cotropitori și barbari care au atacat țesutul Europei, din suprafața căreia au ajuns să stăpînească aproape un sfert la apogeul puterii lor. Istoricul Marc David Baer ne surprinde cu o nouă viziune: perspectiva otomanilor înșiși. După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Ignorat este și rolul pe care l-au jucat în istoria europeană a Renașterii, Reformei și Iluminismului, dar și în Epoca Marilor Descoperiri și în Revoluția Industrială. Volumul oferă o panoramă captivantă a celor peste șase veacuri de istorie otomană, de la un mic beilic din Anatolia secolului al XIII-lea la un imperiu multietnic între Orient și Occident, purtînd deopotrivă pecetea moștenirii turco-mongole, islamice și bizantine. Această istorie a Imperiului Otoman repovestită de profesorul Baer devine parte integrantă a istoriei europene.

Complicii nu au făurit comunismul, acest rol le-a aparținut călăilor, în schimb i-au permis să dureze, mai rău chiar, să prospere, din credință, din orbire, din interes. Unii au fost mai complici decît alții, fără doar și poate. Toate aceste complicități, cu diverse motivații, explică în fapt dificultățile întîmpinate în stabilirea adevărului legat de regimurile totalitare. Așa se explică tulburarea cu care privesc oamenii toată această poveste: conștiința încărcată la nivel general împiedică percepția corectă. Oricît de dureros este acest trecut, în primul rînd pentru nenumăratele sale victime, atunci cînd încă mai pot să depună mărturie despre el, dar și pentru cei care s-au lăsat înșelați sau pentru cei care au păstrat tăcerea, suntem obligați să rostim adevărul pînă la capăt.

Volumul de amintiri al învăţătorului şi ofiţerului în rezervă Eugeniu Bucheru acoperă „trei tărîmuri ale morții“. Primele două sunt prezentate sub forma istoricului unor momente relevante din anii 1943–1948: luptele din Crimeea și Kuban, apoi, după 1944, anii grei de prizonierat în URSS, la Monastîrka şi Oranki, şi în sfîrşit revenirea în ţară, în 1948, odată cu ultimul lot, al celor care refuzaseră înscrierea în divizia Tudor Vladimirescu. Al treilea tărîm, viața trăită în România comunistă, se referă la următoarele patru decenii și este prezentat sub forma unei radiografii hipercritice a regimului. Memoriile lui Eugeniu Bucheru, povestitor inteligent şi talentat, se înscriu în seria mărturiilor lăsate de foşti prizonieri de război în URSS, precum Radu Mărculescu. De altfel, greva foamei pe care o aminteşte autorul în această carte este evocată şi de Radu Mărculescu în Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică.

Mare parte dintre așa-zișii «germanofili» erau animați mai curînd de teama de Rusia decît de atașamentul față de Puterile Centrale. Această rusofobie, alimentată de istoria familiei și a ținutului de baștină, este fățișă în atitudinea lui Lupu Kostaki, boierul moldovean numit de guvern la cîrma Ministerului de Interne pentru perioada ocupației. De pe poziția de «gerant», obiectivul său era să netezească raporturile cu autoritățile militare străine și să asigure subzistența locuitorilor din teritoriul ocupat. În schimb, după încheierea războiului a fost acuzat de colaborare cu inamicul. Firește că Lupu Kostaki a colaborat cu autoritățile de ocupație, între anumite limite: în fond, de aceea fusese lăsat la București, în virtutea strălucitei sale cariere în administrație. El vedea în coabitare singura soluție pentru a salva populația civilă rămasă în teritoriul ocupat și chiar pentru a evita dezintegrarea țării. Rămîne de stabilit dacă publicarea, un secol mai tîrziu, a memoriilor lui Lupu Kostaki îi va face sau nu dreptate. – LUCIAN BOIA

...constituirea României moderne este un proces clasic, urmînd îndeaproape etapele de formare ale tuturor celorlalte state naţionale din Europa. Hitchins prezintă cronologic acest proces, prin evenimentele sale politice capitale: Independenţa, domnia regelui Carol, Primul Război Mondial, România Mare, al Doilea Război Mondial. Tendinţele generale în evoluţia economică şi socială, ca şi modificările percepţiei de sine a românilor sînt analizate în afara strictelor departajări cronologice de mai sus. Ultimul capitol al cărţii tratează scurta perioadă august 1944–1947, în care, sub puterea comunistă, statul român modern a fost pur şi simplu dezintegrat.

Negaționismul înseamnă negarea faptelor istorice dovedite sau deformarea lor. Termenul se referă în general la cei care contestă existența camerelor de gazare naziste ori care minimalizează amploarea fenomenului de exterminare a evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar cum rămîne cu cei care neagă bilanțul comunismului, care-i trec sub tăcere morții și îi ascund cauzele? Se poate vorbi în acest caz de un negaționism de stînga, diferit, așadar, de un negaționism de dreapta? Distincția e arbitrară, ne-ajută doar să nu confundăm tipurile de negare, și trebuie înțeleasă fără nici o conotație politică... Adevărata diferență ține de percepția asupra acestor negaționisme: unul este unanim condamnat în numele adevărului, al istoriei, al moralei, pe cînd celălalt este în cel mai bun caz ignorat, dacă nu chiar aprobat în ciuda tuturor evidențelor, în pofida realității istorice și a eticii. Cartea de față are drept subiect tocmai acest negaționism de stînga, care nu-și găsește nici o justificare și despre care se vorbește atît de puțin ori deloc.

Un profesor de filozofie născut la Brăila spre sfîrșitul secolului XIX devine în anii României Mari maestrul unei generații strălucite de gînditori și scriitori a căror faimă va depăși granițele țării. Printre ei, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Sebastian, Constantin Noica. Apariția lui vulcanică într-o Românie abia închegată politic și teritorial are efectul unei mutații de destin. Îi place să i se spună Nae. Împămîntenește un limbaj teologic românesc, face din predarea filozofiei o împărtășire a înțelepciunii, le deschide studenților gustul pentru metafizică și gîndire speculativă, învigorează scrisul gazetăresc, participă la primele mari proiecte editoriale românești, se implică în mișcările de tineret, e mîndru să fie sfetnic de taină al regelui Carol II. Cu inteligența, umorul și farmecul lui aparte își conduce discipolii pe cărări politice periculoase. Este deopotrivă venerat și detestat: un seducător al minților și al inimilor, pentru care Maria Cantacuzino (Maruca), prietena reginei Maria, e gata să se sinucidă. Imensul orgoliu intelectual îi este zeu și călăuză în toate contradicțiile existenței sale.

Cîndva, suprafeţe vaste de pe tot cuprinsul globului erau marcate cu roşu imperial şi Marea Britanie stăpînea nu doar întinsul mărilor, ci şi preriile Americii, stepele Asiei, junglele Africii şi deşerturile Arabiei. Cum a reuşit o insuliţă ploioasă din nordul Atlanticului să conducă lumea? Şi de ce imperiul său, unde soarele nu apunea niciodată, a intrat în declin şi, în cele din urmă, s-a prăbuşit? ...povestea acestuia în toată măreţia şi misterul său, arătînd cum o mînă de corsari şi căutători de aur au sădit sămînţa celui mai mare imperiu din istorie – şi au aşezat lumea pe făgaşul modernităţii.

Soldații au plecat, așadar, de pe front în masă, luînd cu ei armele și banii statului, caii și vehiculele. Au luat cu asalt trenurile, asupra cărora se năpusteau ca furnicile, sau au plecat pe jos. Cei care reușiseră să pună mîna pe un cal sau pe un vehicul le încărcau cu rezultatele jafurilor lor, pe care uneori le vindeau la prețuri de nimic… Întreaga Moldovă și Basarabia erau pline de cai rusești… Soldații au fost văzuți ducînd într-un sat o piesă de artilerie completă, cu tot atelajul ei, pe care au vîndut-o pentru 50 sau 60 de franci. Am fost martorul acestei tranzacții, într-un tîrgușor la 20 de kilometri de Iași.

...patru incursiuni exemplare în lumea absurdului totalitar... Călărețul cu șoim, tabloul care împodobește salonul contelui Ciano din casa de vînătoare de la Lezha, în Albania, declanșează un funest și inexplicabil șir de violențe, iar blestemul său îi lovește întîi pe fasciștii italieni și apoi pe mai-marii regimului comunist de la Tirana. Cu Povestea Uniunii Scriitorilor din Albania, în fața oglinzii unei femei, Iarna la cafeneaua Riviera și Zborul cocorului pătrundem în intimitatea aparatului represiv albanez care macină, printre monstruoasele sale roți dințate, conștiințe și destine.

...aproape un veac de istorie româneasca: perioada dintre Tratatul ruso-turc de la Kuciuk-Kainargi și sfîrșitul domniei lui Cuza, răstimp socotit de Hitchins prima etapă de formare a națiunii române moderne. Atunci s-a produs tranziția de la o societate medievală, de tip agrar, la una modernă, modelată de valorile urbane și industriale. Și tot atunci s-au petrecut spectaculoase schimbări de mentalitate și adevarate mutații în viața socială, întreaga epocă a fost marcată de abandonarea influențelor răsăritene în favoarea ideilor și a valorilor occidentale.

Din respect față de victime avem datoria de a nu uita ce a însemnat cu adevărat noaptea totalitară comunistă. Sacrificiul pe care l-au făcut acei oameni, de toate vîrstele, de toate condițiile, de toate naționalitățile, depășește orice capacitate de înțelegere. Victimele sunt adevăratul chip al acelor regimuri care au purtat – ceva nemaivăzut în istoria omenirii – un război civil permanent împotriva propriilor popoare. Toți acei oameni au suferit aceeași soartă, dar fiecare și-a dus crucea singur și neștiut, și fiecare și-a murit moartea într-o singurătate fără sfîrșit. Noi, omenirea întreagă, avem datoria morală de a le păstra memoria, indiferent dacă am cunoscut la rîndu-ne regimurile fără de lege, dacă le-am fost complici, cu gîndul sau cu fapta, sau dacă am închis ochii și nu ne-am lăsat atinși de tragedia care se desfășura în vecinătatea noastră. Victimele comunismului reprezintă conștiința noastră vinovată.

Pe fundalul prăbușirii imperiilor și a monarhiilor, între noile granițe ale României Mari, viața politică e zguduită de o poveste de dragoste. Prințul moștenitor fuge în lume, în plină epocă antisemită, cu o femeie cu origini evreiești. Despre ei și povestea lor se va vorbi necontenit timp de decenii. Legionarii și, pe linia lor, comuniștii îi vor descrie în contururi îngroșate de ură, invidie și resentiment. Presa internațională va căuta să-i situeze cînd în descendența marilor iubiri interzise, cînd în anticamera unor tenebroase intrigi și comploturi politice. Vor fi condamnați de toți, bîrfiți, hărțuiți și defăimați în ziare, în manuale și în cărți de istorie. Vor rămîne împreună în ciuda tuturor. Ce se află însă dincolo de bîrfe și clișee și ce ascund ele sub masca discursului patriotard, antisemit sau moralizator? Din documente de arhivă, scrisori inedite, memorii, jurnale și mărturii ale contemporanilor, această carte reconstruiește culisele celui mai stăruitor scandal politic din istoria interbelică a României.

...o călătorie imaginară pe „Marea cea Mare“ şi pe ţărmurile ei, începînd din preistorie şi pînă în secolul XXI, pentru a înţelege cum anume a influenţat ea geometria mereu schimbătoare a culturii şi civilizaţiei mondiale, ...o istorie vie, umană, populată de figuri impunătoare şi personaje pitoreşti, împăraţi, regine, mari oameni de arme, navigatori, piraţi, pelerini, negustori, migratori, dar şi de călătorii şi turiştii zilelor noastre.

Figura lui Miklós Horthy este sinonimă cu istoria Ungariei interbelice. De el se leagă renașterea țării după destrămarea Imperiului și încercările de a recupera teritoriile pierdute la Trianon. În memoria istorică a românilor – și nu numai a lor –, Horthy este tipul dictatorului fascist, în rînd cu Adolf Hitler și Benito Mussolini, iar numele său echivalează cu ocupația, de­por­tările și abuzurile contra populației civile din Transilvania de Nord în anii 1940–1944. În procesele de la Nürnberg nu va sta însă pe banca acuzaților, ci în boxa martorilor, iar sfîrșitul vieții și-l va trăi în liniște la Estoril, la fel ca alți mari exilați ai epocii

„Comunismul este conștiința vinovată mondială. Nici o altă ideologie, într-un interval de timp comparabil, nu a cucerit atît de multe țări, atît de multe minți și nu a distrus atîtea vieți omenești. Și tocmai omul se află în inima cărții mele. Nu inventez nimic în această istorie a comunismului, nu există dialoguri fabricate, toate situațiile despre care vorbesc sunt atestate, în general sunt cunoscute, nu sunt eu cel dintîi care le descoperă. Meritul meu, singurul pe care îl am în raport cu această narațiune, este acela de a fi adus laolaltă sute de elemente disparate, pentru a vedea lucrurile în ansamblu. Am vrut să-l iau pe cititor de mînă și să-l însoțesc de-a lungul istoriei dramatice a comunismului. Sper că am reușit; în această carte există carne și viață.“

Pe urmele unei călătorii de-a curmezişul Americii făcute în copilărie împreună cu familia, Robert D. Kaplan străbate, la volanul unui automobil, imensa întindere a Statelor Unite, căutînd amprenta lăsată de geografie asupra destinului ei de mare putere. O geografie împletită cu istoria celor ce-au clădit naţiunea americană: de la pionierii care s-au aventurat spre vestul continentului în secolul al XIX-lea pînă la importanţi preşedinţi ai SUA, precum James Buchanan, Abraham Lincoln sau Theodore Roosevelt. Acţiunile lor au contribuit la transformarea mentalităţii de cuceritori ai vastelor spaţii într-o adevărată cultură a frontierei, caracterizată printr-un generos spirit comunitar şi un nesmintit pragmatism – trăsături chemate să răspundă şi astăzi provocărilor unei lumi globalizate, în care focarele de conflict sînt din ce în ce mai numeroase şi mai greu de stăpînit.

Sudul Indiei, 1969. Înarmați cu inocența invincibilă a copiilor, gemenii Rahel și Estha își trăiesc vîrsta nevinovată la adăpostul unei familii pestrițe: frumoasa, dar singuratica lor mamă, care îl iubește noaptea pe bărbatul pe care copiii ei îl adoră ziua; bunica lor oarbă, care cînta la vioară; unchiul lor drag, chefliu, marxist radical, afemeiat; o mătușă antipatică, pe care o dezamăgire în dragoste a făcut-o să savureze toate nefericirile celor din jurul ei... Dar, cînd verișoara lor din Anglia împreună cu mama ei vin în vizită de Crăciun, gemenii află că lucrurile se pot schimba într-o clipă.

Romanul leagă într-un ritm halucinant, prin jurnalele alternate ale lui Rachel și Malrich Schiller, două epoci istorice și două regimuri politice: nazismul și islamismul fundamentalist, proiectîndu-le, ca avertisment, în viitor. O panoramare a lumii actuale care ne poartă prin Franța, Algeria, Germania, Austria, Polonia, Turcia, Egipt, unind lagărul de exterminare de la Auschwitz cu periferiile Parisului. Pesimismul meditativ al lui Rachel și edificarea sfîșietoare a lui Malrich îi determină pe frații Schiller să aleagă două căi diametral opuse.

McEwan - Visătorul  

Posted by: Horia

În șapte povești legate între ele, Peter Fortune își amintește diferite întîmplări din timpul copilăriei sale ciudate. Trăind la granița dintre vis și realitate, el trece prin aventuri fantastice, trăiește în trupul bătrînei sale pisici și al unui copil răutăcios, se luptă cu o papușă rea care s-a trezit la viață și caută răzbunare, găsește într-un sertar plin cu fleacuri o cremă care face oamenii să dispară etc. În cele din urmă se trezește, copil de unsprezece ani fiind, în trupul unui adult și începe cea mai mare aventură a vieții sale: se îndrăgostește.

Într-o epocă incertă, în care religia se ciocnea cu politica, morala cu sexualitatea, și marea cultură cu cenzura absolutistă, regina Cristina a înțeles să se implice adînc în dilemele vremii sale. A fost o femeie cu totul ieșită din comun: a îmbrățișat religia catolică deși era protestantă, ridicîndu-se totodată în apărarea protestanților prigoniți din Franța; n-a ezitat să-și trăiască viața potrivit propriilor preferințe, care nu erau pe placul unei societăți fariseice; a intervenit pe lîngă suveranii vremii pentru a garanta libertatea de expresie a marilor oameni de cultură. În jurul ei au gravitat personaje de prim rang ale vremii: filozofii René Descartes, Pierre Gassendi sau Blaise Pascal, cardinalul și omul de cultură Decio Azzolino și marele dramaturg francez Molière. Între toți aceștia, sub pana lui Dario Fo, regina Cristina apare ca o figură eroică și neînfricată, un personaj zugrăvit în culori vii și neconvenționale.

Rio de Janeiro e o metropolă unde luxul litoral și jalea din favele asigură contrastul. Zeze e un copil de cinci ani îmbarcat într-o odisee a maturizării timpurii. Băiatul vine dintr-o familie periferică, unde sărăcia face parte din meniul zilnic, iar poznele copilăriei se pedepsesc cu joarda. Neastîmpărul vîrstei e înțeles ca sabotaj – de unde și sancțiunile drastice. Zeze continuă să facă pozne, să tînjească după un strop de afecțiune și să mănînce bătaie. Scopul lui e să atragă atenția că inimile largi răsar și dintre zdrențe, iar înfrîngerile succesive nu par să-l descurajeze. Fiindcă în lumea iritată și revanșardă care îl înconjoară există totuși urme de prietenie: un om atent la necazurile aproapelui și – lucru fabulos – un lăstar de portocal uns în rolul confidentului perfect. În numele lor, băiatul își acceptă soarta și își lasă corpul să se preschimbe în hartă a chelfănelilor. Zeze crede-n continuare că se poate adăposti în mica lui construcție imaginară din preajma lăstarului. Cînd însă acesta e amenințat cu tăierea, copilul pricepe că nu mai e copil și că examenul de maturitate a ajuns la întîlnire cu aproape două decenii mai devreme.

Updike -Orășele  

Posted by: Horia

Desfășurîndu-se de-a lungul celei de-a doua jumătăți a secolului XX, viața lui Owen Mackenzie este definită de 3 orășele în care confortul și angoasa, voluptatea și trădarea nu sînt niciodată departe unele de altele. În Willow, Pennsylvania, tînărul Owen este transfigurat de prima întrezărire a unei frumuseți feminine în plină înflorire. Middle Falls, Connecticut, e locul unde, căsătorit, face o mică avere dintr-o firmă de programare și descoperă plăcerile secrete ale adulterului în serie. În fine, în vîrstă și căsătorit pentru a doua oară, Owen se stabilește în comunitatea de pensionari din Haskells Crossing, Massachusetts. În acest roman de căutări erotice și descoperiri emoționale, John Updike face din educația sentimentală a lui Owen Mackenzie o poveste a începutului de secol XXI.

...o personalitate puternică, dificilă şi autodistructivă care nu se menajează absolut deloc, nu ascunde nimic sub covor şi nu are nici un moment tentaţia de a-şi cosmetiza viaţa spectaculoasă, scandaloasă şi plină de excese

Undeva pe Muntele Balou, tărîmul imaginar al lui Yan Lianke, un bătrîn luptă pentru supravieţuire în vremea secetei abătute din senin asupra ţinutului său de baştină. Cînd razele nemiloase ale soarelui îi alungă pe locuitorii satului, bătrînul hotărăşte să rămînă împreună cu tovarăşul său credincios de viaţă şi de suferinţă, un cîine orb, să păzească ogorul neamului şi să vegheze asupra ultimului lujer verde de porumb, singurul care mai poate asigura continuitatea comunităţii. Prin sacrificiul său simbolic, bătrînul se transformă în protectorul satului, devenind „Strămoşul” generaţiilor următoare, al căror viitor este salvat graţie seminţelor pe care le hrăneşte cu propriul trup stins, pîrjolit de soare, întocmai ca în vechile mituri ale creaţiei în care lumea ia naştere din sîngele unui erou legendar.

Zuleiha, o tînără gravidă dintr-un sat de tătari, e deportată în Siberia după uciderea soțului ei de către un ofițer din Armata Roșie. Face o călătorie lungă și chinuitoare, alături de țărani deschiaburiți și intelectuali leningrădeni, deținuți de drept comun, musulmani și creștini, credincioși și atei, ruși, tătari, nemți și ciuvași, ajungînd într-un loc pustiu, cu o natură neîndurătoare. Iar comandantul coloniei de muncă înființate aici este chiar ucigașul soțului ei. Cu o tensiune crescîndă, redată magistral de autoare, între Zuleiha și comandant se înfiripă o iubire stranie, reținută, dar de o intensitate covîrșitoare. Personajele se transformă, rolurile se inversează, adevărurile devin incerte. Singura certitudine a eroinei rămîne dragostea față de fiul ei, Iusuf, pentru salvarea căruia este hotărîtă să plătească orice preț.

...arborele genealogic stufos al familiei McCaslin prin prisma cîte unui personaj dintr-o generaţie sau alta. „Cele mai bune părți din carte nu se ocupă direct de soarta negrilor, ci de condiția spirituală a albilor în mîinile cărora se află acea soartă. Experiența prin care i se dezvoltă lui Isaac McCaslin sensibilitatea morală reprezintă un soi de compendiu al celor mai mari sentimente romantice și transcedentale ale Americii.“

Capote - Cu sînge rece  

Posted by: Horia

La sfîrşitul anului 1959 America era zguduită de o misterioasă crimă multiplă: într-un mic orăşel din Kansas patru membri ai unei familii îndrăgite de comunitate au fost ucişi într-o noapte, aparent fără motiv. Capote s-a documentat timp de 6 ani pentru scrierea cronicii acestei crime, a mers pe firul investigaţiei care a dus la prinderea ucigaşilor, prezentînd în paralel eforturile poliţiei şi acţiunile celor doi făptaşi.

Nici acum nu pot uita sau exprima puternicele emoţii care îmi învolburau mintea cînd am intrat în Cetatea Eternă. După o noapte de nesomn, am pășit semeţ printre ruinele Forumului. Fiecare loc memorabil unde a stat Romulus, unde a glăsuit Cicero sau unde s-a prăbușit Caesar era, dintr-odată, viu în faţa ochilor mei... La Roma, pe 15 octombrie 1764, pe cînd ședeam, meditînd, printre ruinele Capitoliului, iar călugării desculţi își intonau cîntecele de seară, mi s-a zămislit în minte, pentru prima oară, ideea de a așterne pe hîrtie declinul și căderea Romei.

Aici, în Provence, dai peste fire care spun poveşti şi te duc la alte fire, la alte poveşti, la alţi oameni, la alte obiecte şi locuri, sub acelaşi cer de un albastru ireal care a atras atîţia pictori. Dacă îţi pui imaginaţia la treabă, poţi să-ţi închipui că această dimineaţă la un castel din Provence e o tapiserie colorată în care se împletesc fire venind din Roma, pete de culoare povestind despre Picasso, măslini aliniaţi pe coline, mistreţi atacînd viile, încăperi luxoase pentru viitorii miri, chiar imagini de pe Valea Oltului, nuanţe de prietenie adevărată şi sentimentul că, din cînd în cînd, ni se dă şansa de a vedea, în lumina unei clipe, imaginea Paradisului proiectată pe pămînt. Din cînd în cînd doar, şi din loc în loc.

În vîrstă de doar şaptesprezece ani, supravieţuitor al foametei din Irlanda, Thomas McNulty se înrolează în armata Statelor Unite ale Americii în anii 1850. Împreună cu camaradul său de arme, John Cole, Thomas va lupta în războaiele împotriva indienilor sioux şi yurok şi, în cele din urmă, în Războiul Civil. Marcate de greutăţi înfricoşătoare, aceste zile li se par bărbaţilor extraordinar de intense, în ciuda ororilor la care sunt martori şi la care iau parte.

Keret - Șapte ani buni  

Posted by: Horia

...exploziv simț al umorului, dar în același timp căldură, compasiune, autoironie și o înțelepciune cu vechi rădăcini iudaice...

Kadare - Păpușa  

Posted by: Horia

Întorcîndu-se în realitatea apăsătoare a orașului natal, Gjirokastra, scriitorul pătrunde în intimitatea relațiilor unei familii albaneze tipice, o lume plină de mister și eresuri medievale. De tradiții crude și blîndețe. De iubire neîmpărtășită și naivități revoltătoare. Printre rînduri, așa cum ne-a obișnuit, Kadare scrie cronica violentă a intrării și ieșirii Albaniei din comunism.

"Am aflat că mulți autori din cultura română foloseau narcotice, experimental sau hedonistic. Dar aici este un pericol extraordinar: toate aceste stimulente ard și distrug. Cei care sînt artiști cu adevărat, cei mai mulți dintre ei, au ars lumînarea la ambele capete."